Ca sa trec direct la subiect, interpretarea pe care o dau eu romanului lui Radu Mares nu are nimic de-a face cu efectul Doppler sau, mai corect spus, am incercat sa citesc altceva sub aceasta deghizare a misterului sub aparenta stiintifico-metaforica. Pentru ca, nu-i asa?, adevarata stiinta a folosit intotdeauna aparentele celei popularizate. Un roman ciudat: incepind de la primele pagini, cind nu stii cum sa-l citesti, unde sa-l situezi, ce masti sa asezi pe diversele tipuri de discurs, pina in clipa cind realizezi ca in calea ta au fost deschise false cai de acces, ca ai fost indrumat in padurea narativa de tricksteri naratologici, ca firimiturile aruncate de Hansel dispar pe masura ce ating solul real al romanului. Sub aparenta relatare a unor fapte (relatare punctata de nenumarate analepse si prolepse), a unui eveniment crucial pentru psihicul personajului nevrotic se ascunde o adevarata sedinta de psihoterapie, o anamneza la care actantul-martor se supune in incercarea de a ridica valul blestemului. Romi, profesorul de franceza dintr-un oras din Ardeal, e alcatuit, initial, din suma efectelor unei nevroze. Definirea lui se face prin acumularea unor categorii negative: o teama constanta in fata realitatii, o distantare constanta de manifestarile normalitatii, retragerea de fiecare seara intr-un apartament pe care-l percepem in final ca pe o capsula a timpului, un muzeu al anti-memoriilor. Dialogul pe care-l poarta (conversatia) are ca partener un fiu aflat departe, neprecizat, punctat din cind in cind prin adresarea directa. Lectura, un pur act hermeneutic Adevarata poveste, cea care in cele din urma va conduce spre nodul simbolic al nevrozei, e invelita, ca o ceapa, in doua straturi concentrice de naratiune. Lectura trebuie, in cazul acestui roman, sa fie un pur act hermeneutic. In primul rind, e vorba despre cadrul larg, al anamnezei care-l are pe fiu ca parten