Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anglia s-a inspirat din jocul lui Chelsea! Evra: "Părea că se apără cu 15 oameni!"

Publicat in Pro Sport, marți 12 iunie 2012 ·

Ironizată de mulţi pentru lipsa spectacolului, partida dintre Franţa şi Anglia s-a terminat la egalitate 1-1, părând a fi un mic aranjament al granzilor pentru a nu-şi periclita şansele la calificare.

Jucător în campionatul englez de şase ani, internaţionalul francez Patrice Evra a criticat în termeni duri jocul practicat de elevii lui Roy Hudgson, considerandu-i pe aceştia principalii vinovaţi pentru lipsa spectacolului. Fundaşul lui Manchester United a asemuit tactica englezilor cu cea adoptată de Chelsea în Champions League împotriva Barcelonei, cand londonezii s-au calificat în ciuda jocului ultradefensiv.

"Suntem frustraţi pentru modul în care s-a încheiat acest meci, cu rezultatul de egalitate. Consider că am jucat mult mai bine decat ei, dar au existat momente în care a părut că se apară cu 15 oameni pe linie. În aceste condiţii a fost cu adevărat dificil pentru noi să găsim spaţiu. Au jucat precum Chelsea contra Barcelonei." a declarat Evra.

Autor al golului Angliei, Lescott are cu totul altă opinie despre partida de aseară. Fundaşul lui Manchester City spune că jocul sărac în ocazii se datorează planului de joc, conform căruia în urma meciului cu Franţa, Anglia trebuia să pastreze şanse reale la calificare.

"A fost o evoluţie colectivă foarte bună. Am arătat bine şi pe faza de atac, o situaţie de care putem profita şi pe care putem construi pentru viitor. Am avut un plan de joc şi l-am respectat cu stricteţe, iar acum putem fi încrezători înainte de următoarele meciuri. Indiferent de echipa pe care am fi înfruntat-o la prima partidă nu ne permiteam să pierdem. Acum suntem într-o poziţie bună pentru a ne prezenta la partida cu Suedia", a fost replica lui Joleon Lescott.

Ironizată de mulţi pentru lipsa spectacolului, partida dintre Franţa şi Anglia s-a terminat la egalitate 1-1, părând a fi un mic

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 16 minute
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 17 minute
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO Ce au găsit jandarmii în Ghencea, înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
. Înainte de primul meci al sezonului 2025-2026, fanii au încercat să aducă materiale interzise pe stadionul din Ghencea. Jandarmeria a găsit cinci materiale pirotehnice, ascunse în interiorul arenei sportive, cu scopul de a fi folosite în timpul me

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 6 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doar 64% dintre românii apți de muncă lucrează, conform lui Radu Burnete: „Nu se poate ca doar unii dintre noi să plătim mereu”

Adevarul acum 53 minute
Consilierul prezidențial Radu Burnete atrage atenția că cei aproape 5 milioane de angajați din sectorul privat nu mai pot susține, prin taxe și impozite, întregul aparat bugetar, care a ajuns la peste 1,3 milioane de angajați. Burnete avertizează că

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de utilizarea acestuia anul trecut ca loc de desfăşur

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°