Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE ALEGERI MUREŞ. UDMR a păstrat numărul primarilor pe care îi avea înainte de alegeri

Publicat in Romania Libera, marți 12 iunie 2012 ·

UDMR a păstrat în judeţul Mureş numărul primarilor pe care îi avea înainte de alegerile de duminică, respectiv 38, în timp ce USL a câştigat 45 de primării, faţă de 42, câte aveau PSD şi PNL înainte de scrutin, relatează Mediafax.

Potrivit datelor finale, centralizate la Biroul Electoral Judeţean Mureş, în judeţ, UDMR va avea tot 38 de primari, cum avea şi înainte de alegerile de duminică, iar USL va avea 45.

Alianţa pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER) a câştigat zece primării, PDL şi PRM - câte două, Partidul Verde, PNGCD şi PCM - câte una. De asemenea, în judeţ sunt doi independenţi care au câştigat scrutinul.

În 2008, UDMR obţinea în judeţ Mureş 38 de primării, PSD - 25, PNL - 17, PDL - 16, PRM - două, PCM -una şi trei primari au fost independenţi.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii UDMR Mureş, Uniunea a piedut, în favoarea USL, primăriile din municipiul Reghin şi comuna Voivodeni şi în favoarea PCM pe cea din Ghidari, dar le-a câştigat pe cele din comunele Mica (condusă până acum de un reprezentant al PDL), Bichiş (care era condusă de un independent) şi Fântânele (unde a fost primar un reprezentant al PCM).

UDMR a recâştigat în mediul urban primăriile din Sovata, Miercurea Niraj şi Sângeorgiu de Pădure, USL a obţinut majoritatea primăriilor de oraşe şi municipii, iar Alianţa pentru Mureş (PDL, UNPR şi PER) a câştigat, în mediul urban doar Primăria Târgu Mureş.

Au mai câştigat primării câte doi reprezentanţi ai PDL (Daneş şi Viişoara), respectiv PRM (la Chiheru de Jos şi Petelea) şi independenţi (Răstoliţa şi Zagăr), în timp ce Partidul Verde, PNGCD şi Partidul Civic Maghiar vor avea câte un edil - la Iclănzel, Ogra şi respectiv Ghindari.

La nivel de judeţ, au fost peste 290.000 de alegători prezenţi la urne.

Numărul de voturi valabil exprimate a ajuns la 281.633, iar cel al voturilor nule la 10.333.

UDMR a p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°