Să ne închipuim că România constă din 100 locuitori cu drept de vot. Conform sondajelor din ultimele luni…

31 susţineau că ar vota USL.

7 susţineau că ar vota PDL.

17 ar fi votat alte partide (PPDD, UDMR, PRM, PNG, etc.)

45 erau în străinătate, erau “fantome” (persoane decedate înscrise încă pe listele electorale) sau afirmau că nu intenţionează să voteze pentru un partid sau altul. Unii chiar erau neinteresaţi de politică. Câţiva dintre ei şi-au arătat la nivel verbal susţinerea faţă de USL după venirea la putere, fără ca acest lucru să aibă efecte concrete. Alţii erau în “spirala-tăcerii-PDL”: aveau încredere în Traian Băsescu într-un mod mai mult sau mai puţin declarat, dar nu susţineau că ar vota PDL, ei apărând în genere la rubrica “nu ştiu/nu răspund”.

Ce s-a întâmplat duminică?

La vot au venit 58 din cei 100 de români.

Pentru USL au votat 29 de locuitori. 29/58 = 50%. 29 din 31 de votanţi potenţiali = o mobilizare foarte bună a USL, peste 90%.

Pentru PDL au votat, rotunjind, 12 persoane. 12,1/58 = 21%, adică scorul obţinut de PDL sub nume propriu sau în toate alianţele sale, din care scădem 1% pentru votanţi UNPR, PNŢ, etc. care au susţinut aceste alianţe. În afara electoratului declarat PDL, alegerile locale au mobilizat 5 români aflaţi în “spirala-tăcerii-PDL”.

Din ceilalţi 59 de români, au venit la vot 17, cinci votând PPDD, alţii votând UDMR, ş.a.m.d.

Ce rezultate am avut?

După cum era şi evident, USL a câştigat aproape peste tot, pentru că în doar foarte puţine locuri din România votanţii PDL (cu tot cu cei din spirala-tăcerii-PDL) > votanţii USL. Acest lucru nu are de-a face cu austeritatea, Emil Boc, Traian Băsescu, protestele din ianuarie, FMI, corupţie, Liviu Negoiţă, criza mondială, etc. ci este un efect al dispunerii voinţei politice de foarte, foarte mulţi ani de zile. Pur şi simplu