Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu, BNR: 5 lei/euro: o prognoză care suferă şi nu… supără

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 iunie 2012 ·

De mai multe zile, fără întrerupere, leul se apreciază faţă de euro. După ce, începând din 8 mai, piaţa valutară - deşi nu a dat semne de destabilizare - a trecut prin multe momente dificile. Moneda naţională s-a depreciat de la 4,40 la 4,46 lei pentru un euro într-un timp foarte scurt. De foarte multă vreme cursul de schimb nu a mai trecut, într-un timp atât de scurt, peste atât de multe praguri. Dar în tot acest timp, în care pieţele valutare din întreaga regiune din această parte a Europei au fost supuse unor şocuri provocate de turbulenţele prin care trec Grecia, Spania, Italia şi de riscul recesiunii în zona euro, leul a avut şi are în continuare cel mai bun comportament.

Dacă am lua în calcul numai problemele din aceste zile dificile, în condiţiile în care piaţa valutară nu s-a destabilizat şi nici nu dă semne de destabilizare, şi tot ar fi greu de acceptat preziceri potrivit cărora cursul va sări la 5 lei pentru un "euro" în acest an. Şi chiar dacă prezicerile "au fost făcute cu subiect şi predicat", cum a declarat pe 11 iunie un cunoscut analist economic. După care, hodoronc-tronc, s-a repezit în guvernatorul BNR: "Mugur Isărescu nu prea mai are subiect şi predicat (…) spunând că acest curs (cel de 5 lei pentru un euro - n.a.) supără rău". Probabil, cunoscutul analist se încumetase să citească fără ochelari şi a văzut "supără rău" în loc de "suferă rău". Căci guvernatorul BNR declarase, cum nota Mediafax în 5 iunie: "O asemenea prognoză (5 lei/euro - nota Mediafax) suferă. Aş spune că suferă rău."

Aşadar, nu e albă ci neagră. Nu e vorba că prognoza l-ar fi supărat pe guvernatorul BNR, ci prognoza însăşi suferă. Suferă rău prin inconsistenţă. Mai cu seamă, suferă prin faptul că este eronată, a continuat guvernatorul. Sugerând că banca centrală nu va lăsa cursul să urce, în condiţiile aprecierii dolarului faţă de euro şi a euro faţă de leu, până

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Tulcea Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone

Ziua Constanta acum 22 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 12 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Termenul limită al tarifelor impuse de Trump UE se apropie: Europa riscă taxe vamale de până la 50%

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Tru

Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit procesul de învăţare / ”Nu mai este posibil să faci pe ascuns o poză cu cineva în clasă şi apoi să o distribui într-un grup de WhatsApp”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian, t

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Alexandru Nazare: „ANAF nu se poate să nu răspundă la absolut nimic”

Gandul acum 13 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, a declarat vineri că ANAF-ul trebuie să înceapă să-şi facă treaba, pentru că nu se poate să nu răspundă la absolut nimic, el arătând că este nevoie şi de o regândire a modului în care se fac controalele. Condu

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°