Cosmin Cernat, şeful Departamentului Sport al TVR, e acuzat că a făcut o "afacere de familie" cu Dolce. Mai exact, a fost un băiat „dolce” cu prietenul Vlad Enăchescu, care-i este și rudă. Sursa: Codrin Prisecaru
Nu toţi microbiştii români se pot bucura de Campionatul European de fotbal, competiţie care se desfăşoară în Polonia şi în Ucraina.
Dimpotrivă, jumătate dintre meciurile din faza grupelor sunt inaccesibile pentru majoritatea iubitorilor fotbalului, în condiţiile în care TVR a decis să cedeze 12 partide postului Dolce Sport, care poate fi urmărit doar de abonaţii săi.
Această situaţie le-a adus aminte unor microbişti de perioada de dinainte de 1989, când urmăreau marile competiţii sportive la postul de televiziune al vecinilor bulgari.
Iar coşmarul va continua şi la Jocurile Olimpice, întreceri programate în vara acestui an la Londra, unde anumite discipline vor fi difuzate doar de Dolce Sport.
Sorin Burtea: "Vreau să cer contractul la DNA"
Conform unor surse din TVR, postul public va transmite de la Olimpiadă doar concursurile la care vor lua parte sportivii români.
În aceste condiţii, turneele olimpice de baschet, handbal, volei, ori cursa de 100 de metri şi alte întreceri importante la care România nu va avea reprezentant vor putea fi vizionate doar la Dolce Sport.
Mai mult, se pare că şi meciurile de la Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, vor fi împărţite între TVR şi Dolce! Un "insider" din TVR ne-a dezvăluit ieri că postul public a ieşit în pierdere în urma contractului încheiat cu Dolce Sport.
"TVR a plătit pentru Campionatul European, pentru Jocurile Olimpice şi pentru alte competiţii importante din acest an aproximativ 20 de milioane de euro. Deşi a cedat jumătate din aceste competiţii către Dolce, suma pe care urmează s-o primească este de doar 4 milioane de euro", ne-a spus sursa.
Cel arătat