Firmele germane au investit în România peste 5,6 miliarde de euro, până la finele anului trecut, în condiţiile în care ţările din Europa Centrală şi de Est acestea se ridicau la circa 105 miliarde de euro, respectiv o zecime din totalul investiţiilor directe germane, a anunţat, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, citând datele Băncii Federale Centrale.
"Europa Centrală şi de Est este una din regiunile europene care înregistrează cea mai dinamică creştere, ceea ce pentru firme din Germania înseamnă un potenţial de piaţă ridicat. Pentru multe firme internaţionale, investiţiile în Europa Centrală şi de Est sunt astăzi indispensabile şi rentabile. În medie patru din cinci firme ar investi din nou în ţara-gazdă'', se arată în comunicatul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.
La începutul lui 2012 a fost realizat pentru a şaptea oară chestionarul de conjunctură al Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane din străinătate (AHK-uri) din regiunea Europa Centrală şi de Est. Peste 1.300, în principal firme germane din 16 ţări ale regiunii, au participat la chestionar.
Situaţia economică actuală din ţara respectivă a fost apreciată de majoritatea ca fiind mai degrabă rea (49% în media Europei Centrale şi de Est (ECE)), iar pentru 2012 firmele nu se aşteaptă la îmbunătăţiri semnificative. Totuşi, în ce priveşte propriile afaceri firmele sunt încrezătoare: cifrele de afaceri au crescut în medie, iar pentru anul în curs se aşteaptă la noi creşteri ale acestora. În ce priveşte România, 54% dintre participanţi consideră situaţia actuală a firmei ca fiind satisfăcătoare, 42% ca fiind bună. Majoritatea sunt de părere că acest lucru va rămâne neschimbat şi în 2012.
Potrivit studiului, aşteptările pozitive se reflectă şi în intenţiile de investiţii şi în ce priveşte angajările. În majoritatea ţărilor firmele inten