Internaţionalul stelist depinde de plecarea lui Thiago Silva la PSG
Lyon, Arsenal şi Udinese îl vor şi ele pe Chiricheş
Ştirea zilei de ieri a fost cea sosită din Italia, în care se preciza că Vlad Chiricheş e dorit de AC Milan. Informaţia a fost publicată pe site-ul calcionews24.com, dar cel care a lansat "bomba" a fost reputatul jurnalist italian Alfredo Pedulla. Acesta a spus în timpul emisiunii "Speciale Calciomercato" că AC Milan l-a blocat pe Vlad Chiricheş şi că românul ar putea să-l înlocuiască pe Thiago Silva, dacă brazilianul se va transfera la PSG.
ProSport a stat ieri de vorbă cu jurnalistul din Peninsulă. "Ideea e că AC Milan vrea să afle din partea Stelei care e preţul lui Vlad Chiricheş. Se vorbeşte de 4,5 milioane de euro, dar românul depinde de Thiago Silva. Milan negociază cu PSG, Berlusconi a spus că nu are cum să-l oprească pe brazilian, dar Barbara (n.r. - fata patronului) şi fanii lui Milan se împotrivesc. Poate dacă s-ar lua 50 de milioane de euro, Thiago va merge la PSG. Dar Chiricheş nu e numai în atenţia milanezilor. Vezi că Arsenal, Udinese şi Olympique Lyon îl urmăresc de asemenea", a spus Alfredo Pedulla.
AC Milan se confruntă cu probleme financiare după ce a ratat titlul în Serie A în faţa celor de la Juventus. Jucătorii de valoare vor să plece, iar conducerea încearcă o altă strategie, să reconstruiască un nou Milan bazat pe tineri, astfel că Vlad Chiricheş ar avea şanse să joace dacă va fi transferat de italieni. Daminuţă e singurul român deţinut în prezent de AC Milan, dar împrumutat la FCMU Baia Mare. Florin Răducioiu şi Cosmin Contra sunt cei doi conaţionali care au şi evoluat pentru formaţia italiană.
Am ofertă de 6 milioane pentru Chiricheş, dar nu-l dau decât pentru 10 milioane de euro
Gigi Becali, finanţator Steaua
"Vlad ar fi vrut în Anglia" @N_P