Într-o zi de mai, la unul dintre ghişeele de la o administraţie financiară din Capitală, oamenii stăteau la coadă. Erau nervoşi pentru că nu era nimeni care să le primescă hîrtiile sau să le răspundă la întrebări. Au început să vocifereze: ei n-au timp să aştepte, şi funcţionarii să nu mai stea la cafele şi să vină să-i servească. Cuvîntul „cafea“ a picat ca o măciucă în moalele capului funcţionarilor, pentru că imediat s-a auzit o voce de după tejghea, care le-a strigat că „nu e nimeni la cafea“, „că sînt atît de puţini încît nu îşi mai văd capul de treabă toată ziua“ şi „că nu găsesc o pauză de cinci minute pe tot timpul cît stau acolo“.

De aici a pornit o adevărată gîlceavă despre cine plăteşte pe cine şi cît de bine sînt serviţi clienţii pe bani publici. A trebuit ca pînă la urmă să intervină şeful de birou, care le-a luat apărarea subalternilor săi.

Situaţia a revenit la normal, iar oamenii au început din nou să-şi vadă de treaba lor. Faptul că a intervenit şeful pentru angajaţii lui este des întîlnit în instituţiile publice. Acolo „gaşca“ funcţionează mai bine, iar şeful e de cele mai multe ori „om de treabă“. Ierarhiile sînt respectate, dar numai de formă, deoarece toată lumea cunoaşte pe toată lumea.

Episodul de mai sus pare să arate că raporturile de muncă nu s-au schimbat prea mult. Au fost tăieri de salarii, restructurări pe ici, pe colo, dar a rămas o anumită solidaritate: sîntem aici şi „suferim“ împreună.

Prea deştept pentru noi

Faptul că aşa stau lucrurile a fost confirmat şi de o situaţie mai puţin obişnuită, petrecută tot „la stat“. În plină criză, un funcţionar şcolit în America a rămas pe drumuri. Era angajat la Autoritatea pentru Tineret şi Sport. Bursier al programului „Bursa României“, Radu Oprea a încercat să schimbe ceva, să aducă din „metoda smart“ în administraţia publică. Dar s-a lovit de ierarhii. Şefa lui