Premiul de categoria I la Loto 6/49 va depăşi 2 milioane de euro iar cel de la Joker 1,6 milioane euro, la tragerile care vor fi organizate, mâine, de Loteria Română. Premiul de categoria I la Loto 6/49 va depăşi 2 milioane de euro iar cel de la Joker 1,6 milioane euro, la tragerile care vor fi organizate, mâine, de Loteria Română.
După multe săptămâni în care nici un jucător nu a reuşit să bifeze pe o singură variantă toate cele şase numere extrase, în contul premiului categoriei I a jocului Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste 9,2 milioane lei (peste 2 milioane de euro).
La jocul Noroc a rămas în joc, în urma tragerii de duminică, un report cumulat în valoare de peste 2,2 milioane lei.
Şi la Joker, la categoria I, reportul a atins o valoare impresionantă: peste 7,4 milioane lei (mai mult de 1.670.000 de euro).
Un report în valoare de 151.439,28 lei se mai înregistrează şi la categoria I a jocului Noroc Plus.
Duminică s-a câştigat potul de la Loto 5/40
La tragerea Loto 5/40 de duminica trecută, 10 iunie, s-a câştigat premiul de categoria I. Biletul câştigător a fost jucat la agentia 33-018 din Rădăuţi, jud. Suceava şi a fost completat cu o combinată de 6 numere, reprezentand 6 variante precum şi cu o variantă la Super Noroc. Pe lângă premiul de categoria I norocosul posesor al biletului a obţinut şi alte cinci premii de categoria a III-a, valoarea totală a caştigului fiind de 63.275,05 de lei.
La jocul Super Noroc, la categoria I, se înregistreaza un report în valoare de 83.409,84 de lei.