Poliţia mureşeană a derulat în parteneriat cu Penitenciarul Târgu-Mureş şi nouă colegii/licee/grupuri şcolare din oraș un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „DESCHIDE-ŢI MINTEA, NU FI ÎNCHIS!”.
Au participat la campanie Colegiul Naţional Unirea, Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian, Colegiul Agricol Traian Săvulescu, Grupul Şcolar Avram Iancu, Grupul Şcolar Gheorghe Şincai, Grupul Şcolar Emil Dandea, Colegiul Economic Transilvania, Grupul Şcolar Ion Vlasiu şi Grupul Şcolar Constantin Brâncuşi. Proiectul pentru anul şcolar 2011-2012 a constat în organizarea de întâlniri între grupuri de elevi de liceu şi persoane tinere aflate în stare privativă de libertate, având ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional.
Prima întâlnire din cadrul proiectului a avut loc în data de 25 ianuarie, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, având ca participanţi circa 50 de elevi de la Grupul Şcolar Emil Dandea, însoţiţi de cadre didactice.
Ultima întâlnire a avut loc azi, de la orele 10.00, la sediul IPJ Mureş, unde polițiștii au fost gazdele unui grup de elevi de la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi”.
Activitatea a fost coordonată de ofiţeri din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, participând colaboratorii din cadrul Penitenciarului Târgu-Mureş, precum şi un reprezentant al Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand” Târgu Mureş.