Cu spada feminină scrima românească a înţepat în ultimii doi ani la Mondiale două medalii de aur cu echipa şi două bronzuri la individual (Ana Brânză / Anca Măroiu), în timp ce Europenele au completat un parcurs fantastic: aur pe echipe şi bronz prin vicecampioana din Beijing, Ana Brânză. În spatele performanţelor stau trei oameni care impresionează prin francheţea dezarmantă şi prin modestie. În rândurile de mai jos, un craiovean, Dan Podeanu (60 de ani), şi doi stelişti, Cornel Milan (42 de ani) şi George Epurescu (43 de ani), n-au avut voie să scoată nicio vorbă în faţa propriilor eleve.
GEORGE EPURESCU
Loredana Dinu: "Munca îl defineşte"
Anca Măroiu: "E foarte muncitor şi e un motor pentru echipă"
Simona Alexandru: "Când mă gândesc la domnul Epurescu, prima trăsătură care-mi vine în minte e răbdarea"
Ana Brânză: "Admir cel mai mult la el faptul că n-a abandonat grupele de copii pe care le antrenează, că are o vorbă bună pentru oricine şi că organizează excelent totul. E o revelaţie!"
DAN PODEANU
Loredana Dinu: "Un monument de înţelepciune şi un tip împăciuitor"
Anca Măroiu: "E un om înţelept, răbdător şi înţelegător"
Simona Alexandru: "Când mă gândesc la domnul Podeanu, prima trăsătură care îmi vine în minte e înţelepciunea"
Ana Brânză: "La Craiova, dânsul mi-a fost 10 ani şi mamă şi tată, deci nu-l percep doar ca pe un antrenor. E omul care m-a învăţat să fiu om. Defect? E prea bun uneori!"
CORNEL MILAN
Loredana Dinu: "Optimismul îl caracterizează cel mai bine"
Anca Măroiu: "E un mare luptător şi un bun psiholog"
Simona Alexandru: "Când mă gândesc la domnul Milan, trăsăturile care-mi vin în minte sunt optimismul şi buna dispoziţie"
Ana Brânză: "E cel mai bun manager!"
Cu spada feminină scrima românească a înţepat în ultimii doi ani la Mondiale două medalii de au