Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 mai, ora 20:19 - Ziua în care eolienele au produs cea mai multă energie de până acum, peste centrala de la Cernavodă

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 iunie 2012 ·

Energia eoliană nu mai este doar o tendinţă. La mijlocul lunii trecute, pe 13 mai, la ora 20:19, peste 17,5% din consumul de energie din România a fost acoperit de morile de vânt, montate mai ales în zona Dobrogei.

Astfel, beneficiind de un vânt foarte bun, contribuţia turbinelor în acoperirea consumului naţional a fost mai mare decât cea a centralei nucleare de la Cernavodă, unitatea funcţionând însă la acel moment cu doar un grup din cele două instalate.

Practic, 13 mai devine cea mai verde zi din acest an, aproape unu din cinci becuri fiind alimentat de eoliene. Maximul zilei a fost atins la ora 20:19 când în sistem livrau energie turbine eoliene cu o putere de 1.050 de MW, adică aproape toate morile de vânt montate în România funcţionau. Energia eoliană devine astfel singura zonă din domeniul energetic care s-a mişcat într-un ritm alert în ultimii ani.

Dacă la finele anului 2009 existau numai 14 MW montaţi în parcuri eoliene, la începutul lunii iunie 2012 existau 15 parcuri funcţionale, cu o capacitate de 1.165 MW, după cum arată datele Transelectrica. Acest salt major s-a făcut după investiţii de peste 1,7 mld. euro, în prezent în România fiind montate şi funcţionale circa 500 de turbine eoliene, majoritatea în Constanţa şi Tulcea. Cum energia eoliană se produce însă doar când bate vântul, ieri de exemplu numai 1% din producţie mai era asigurat din această sursă.

Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro

Eolienele au acoperit 17% din consumul de energie, mai mult decât centrala de la Cernavodă

Energia eoliană nu mai este doar o tendinţă. La mijlocul lunii trecute, pe 13 mai, la ora 20:19, peste 17,5% din consumul de energie din România a fost acoperit de morile de vânt, montate mai ales în zona Dobrogei.

Astfel, beneficiind de un vânt foarte bun, contribuţia turbinelor în acoperirea consumului naţional a fost mai ma

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Lucrări în București: Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale

Mediafax acum 25 minute
„Așa cum mi-am asumat la preluarea mandatului, prioritizez lucrările esențiale pentru București: 3 dintre cele mai circulate pasaje și poduri din București intră în reabilitare. Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor, a lansat în SEAP proc

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

FOTO+VIDEO Control al comisarilor ANPC în zona Nordis din Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

Ziua Constanta acum o ora
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Comandamentul litoral 2025, din dispoziția președintelui Cristian Popescu Piedone, au derulat, în data de 15 iulie 2025, o serie de controale în stațiunile de pe litoral și în zona NORD

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

ANRE: Companiile care cumpără energie electrică acum, cu livrare în viitor, vor fi obligate să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un Ordin prin care cumpărătorii de energie electrică vor fi obligaţi să plătească un avans sau să constituie o garanţie minimă la momentul semnării contractelor încheiate pe

Comisia Europeană prezintă propunerea de buget pe termen lung al Uniunii Europene

Adevarul acum 17 minute
Miercuri, 16 iulie, comisarul european Piotr Serafin va prezenta deputaților din Comisia Parlamentului European (PE) pentru Bugete, propunerea Comisiei Europene privind bugetul pe termen lung al UE.

Se umple pușculița! Ce sumă a intrat în conturile lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a calificat în turul 2 preliminar din Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
s-a calificat în turul al doilea preliminar din Liga Campionilor, deși a înregistrat un rezultat rușinos în manșa retur a confruntării cu andorranii de la , Campioana a scăpat „ca prin urechile” acului de o rușine istorică, după o evoluție slabă, da

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/34°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°