Numele lui se confundă cu şcoala şi cu dragostea pentru literatură. Unii şi-l amintesc şi ca primul primar al municipiului Zalău după Revoluţie, conducând destinele oraşului timp de şase luni, până la organizarea primelor alegeri democratice.
Inima profesorului Iuliu Suciu a încetat ieri să mai bată, la capătul unei lupte cu boala ce l-a ţinut în ultima săptămână în spital. Moartea sa, la o vârstă la care mai avea încă multe de spus şi de făcut pentru cultura sălăjeană, a adus multă tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut şi, inevitabil, l-au iubit şi respectat. "Am pierdut un prieten, un frate de scris, un frate de dezbatere a ideilor noi, luminoase. Este o pierdere pentru cultură, în general, pentru cultura scrisă, în special. Pentru faptul că a avut inspiraţia, harul de a fi în mijlocul scriitorilor, el însuşi mânuind foarte bine fraza, iar susţinerea mişcării literare sălăjene l-a onorat continuu", ne-a spus profesorul şi fostul său coleg de cenaclu şi de profesie, Ion Piţoiu.
"Sunt pur şi simplu răvăşită. Aveam atâtea proiecte de făcut împreună cu domnul Iuliu Suciu! Chiar acum ne pregăteam să lansăm lucrarea "35 de poeţi sălăjeni, 35 de ani de cenaclu", ne-a spus, la aflarea veştii, Violeta Vişen, referent în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor, principalul "ajutor" al profesorului în organizarea activităţilor Cenaclului "Silvania".
Profesorul Iuliu Suciu s-a născut în urmă cu aproape 74 de ani, în 30 august 1938, în judeţul Cluj. În Sălaj a ajuns fiind repartizat ca profesor suplinitor în localităţile Stârciu şi Horoatu Crasnei după ce a absolvit Şcoala Normală din Gherla. După examenul de stat a fost numit profesor la Şcoala medie din Jibou. La Zalău a ajuns la înfiinţarea judeţului Sălaj, când a fost numit inspector de limba română la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Povestea cu primăria municipiului a început i