Ieri s-a prezentat doar un „criteriu eliminatoriu” pentru definirea majorităţii în CL: Cu PDL sau George Scripcaru refuzăm orice dialog
GHIRDĂ, PSD BRAŞOV:
„Vrem o majoritate în Consiliul Local fără PDL”
Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Braşov, Mihai Ghirdă, ne-a declarat ieri că „nu numai că în momentul de faţă nu avem la Consiliul Local vreo discuţie cu Scripcaru, dar nu avem nicio discuţie cu partidul pe care acesta îl reprezintă, PDL. În opinia noastră nu există nici o posibilitate de colaborare cu foştii portocalii. Suntem deschişi la discuţii cu toate celelalte partide, indiferent că vorbim despre PP-DD, FDGR sau UDMR. Dorim să întrunim o majoritate care să servească interesele braşovenilor. Cu PDL sau George Scripcaru refuzăm orice dialog”.
Totodată Ghirdă susţine că, din informaţiile sale, nu există nicio discuţie privind trecerea lui Scripcaru la PSD, deşi acest fapt a fost susţinut, indirect, chiar duminică seara la Antena 3. ,,Eu nu ştiu de asemenea discuţie - spune şeful municipal al PSD - dar noi suntem în familia USL, alături de liberali şi conservatori. Dacă primarul Scripcaru ar vrea să facă un astfel de pas şi să devină coleg cu noi trebuie să depună o adeziune şi apoi să aibă o discuţie cu mine, ca preşedinte la municipiu. Dar noi ne dorim o altă majoritate”, a mai precizat sursa citată.
BUTA, PC BRAŞOV:
Nu vrem o majoritate „absurdă” în Consiliul Local
Reprezentanţii PC Braşov sunt mulţumiţi de faptul că Uniunea Social Liberală, din care fac parte, a reuşit să obţină majoritatea în Consiliul Local. Vicepreşedintele PC Braşov, Nicoleta Buta, a ţinut însă să îi transmită un avertisment primarului George Scripcaru cu privire la faptul că, deşi sunt dispuşi şi doresc să coopereze pentru binele Braşovului, nu vor accepta şi tolera nici o derapare spre tehnicile de tipul celor inve