Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pescuiţi în Delta Dunării fără probleme! Se ridică taxa

Publicat in Adevarul, miercuri 13 iunie 2012 ·

Taxa impusă de fosta conducere a Consiliului Judeţean (CJ) pescarilor din Delta Dunării va fi anulată, susţine viitorul preşedinte al instituţiei, deputatul PSD Horia Teodorescu.

"Vreau să anulăm taxa de pescuit şi să reintroducem pescuitul familial. Sper să reuşim să introducem în şedinţa de săptămâna viitoare a CJ anularea taxei de pescuit', a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Horia Teodorescu.

Acesta a mai spus că doreşte disciplină în Delta Dunării, să vină în sprijinul populaţiei din localităţile Rezervaţiei, dar şi al ecosistemelor zonei.

'Chiar ieri (marţi, n.r.) am discutat la Bucureşti despre un master-plan de dezvoltare a Dobrogei. E o idee pe care mi-au dat-o doi senatori, unul din ei fiind Mazăre. Vă promit că lucrurile în Delta Dunării se vor schimba în bine. Toate proiectele de dezvoltare a Deltei întocmite până în prezent vor fi analizate şi în jumătate de an vom creiona o direcţie pentru Delta Dunării', a menţionat deputatul PSD Horia Teodorescu.

În opinia sa, viitorul guvernator al Rezervaţiei trebuie să fie o persoană dedicată Deltei şi nu neapărat un politician, conform agerpres.

'În maximum două săptămâni probabil vom avea un nou guvernator al Rezervaţiei şi nu ascund faptul că există o mică presiune pe acest subiect', a afirmat parlamentarul tulcean.

În ceea ce priveşte negocierea pentru formarea majorităţii în Consiliul local al municipiului Tulcea, unde PDL şi USL au câte nouă mandate, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD a afirmat că nu exclude colaborarea cu niciun partid, aceeaşi situaţie aplicându-se şi în cazul celorlalte consilii locale din judeţ unde reprezentanţii USL nu au obţinut majoritatea voturilor alegătorilor.

Potrivit sursei, în campania electorală pentru alegerile locale s-a cheltuit suma de 43.700 de lei.

Taxa pentru pescarii din Delta Dunării,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 2 ore
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum o ora
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Nouă candidaturi depuse până acum pentru preşedinţia USR – Deputatul Cristian Seidler, activistul Radu Hossu şi primarul Elena Lasconi, pe listă / Unul dintre candidaţi, din diaspora - LISTA

News.ro acum o ora
Nouă persoane şi-au depus candidatura pentru preşedinţia USR, până duminică seară, între acestea fiind primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, deputatul Cristian Seidler şi activistul Radu Hossu. De asemenea, unul dintre candaţi este din diasp

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 2 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°