Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANP revine asupra deciziei. Studenta criminală va participa la înmormântarea bebelușei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 iunie 2012 ·

Înmormântarea Alesiei – Carmen, fiica studentei criminale de la Medicină, va avea loc mâine, joi, de la ora 16:00, în oraşul arădean Pecica, în absența mamei.

UPDATE. În urma unor discuţii purtate cu reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cei din Arad au hotărât că studenta criminală va putea merge la înmormântare.

„Din motive umanitare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de comun acord cu administraţia Penitenciarului Arad, a luat hotărârea escortării persoanei private de libertate Carmen Şatran, în data de 14.06.2012, pentru a participa la ceremonia de înhumare a fiicei sale”, ne mai spune Eduard Magold.

Înițial, conducerea Penirenciarului din Arad nu a aprobat ieșirea lui Carmen Bejan din închisoarea pentru a participa la funeralii.

Carmen Șatran (Bejan) a depus o cerere la conducerea Penitenciarului pentru a i se permite să asiste la înhumarea primului ei ccopil; o fetiță concepută după gratii, împreună cu soțul ei, cunoscut tot în penitenciar, un fost dealer de droguri din Pecica, Claudiu Șatran.

Copilul s-a născut cu malformații și nu a trait decât câteva minute.

“Comisia a analizat cererea şi a constatat că nu poate fi avizată favorabil pentru ca persoana privata de libertate în cauză nu indeplineste conditiile legale pentru a putea beneficia de acest tip de recompensă. Potrivit HG 1897/2006, sunt o serie de conditii cumulative care trebuiesc îndeplinite”, a declarat, în această dimineață, purtatorul de cuvânt al penitenciarului Arad, Eduard Magold.

Transferată la Târgșor pentru naștere și apoi la București, Bejan a revenit la penitenciarul din Arad săptămâna trecută. Ea este sub supraveghere medicală.

Fiica lui Carmen și Claudiu Șatran va fi înmormântată de un preot catholic, în cimitirul bisericii din Pecica. Prelatul a interzis categoric accesul presei, și a spus că nu va face o slujbă prop

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 2 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 50 minute
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 11 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

VIDEO Luca Băsceanu, oficial la Universitatea Craiova! » Clip inedit la prezentare

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Luca Băsceanu (19 ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova. Mijlocașul a post prezentat printr-un clip video inedit. De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova! Abia aștept să ne vedem pe Oblemenco! Forța Știința! - Mi

Misterul panterei negre observate în Bulgaria și România: Amprenta de labă indică altceva, spun experţii bulgari

HotNews acum 2 ore
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi care ar fi fost văzut apoi și în România, la Giurgiu, ar putea fi de fapt un câine de talie mare, relatează publicația bulgară Novinite citând expe

Vremea

București
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

20°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
Constanta
acum

18°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

14°/28°
mie.

12°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°