O prostituată de origine română, care lucra într-un salon de masaj, a fost împuşcată mortal în plină stradă, marţi seara, în sud-vestul Elveţiei, relatează cotidianul „24Heures".
"Am auzit ţipete, am ieşit pe balcon să văd de se întâmplă", a povestit o tânără în vârstă de 15 ani, care locuia la 20 de metri de locul crimei, în oraşul Payerne.
Potrivit acesteia, un bărbat care ţinea în mâna stângă o armă de foc, târa de păr o femeie pe strada Guilermaux, în jurul orei locale 23.00 (24.00 ora României).
"Se zbătea, urla, striga după ajutor încercând să îl facă să lase arma jos. Dintr-o dată i-a pus pistolul pe frunte şi a tras", povesteşte tânăra, explicând că ulterior bărbatul a mai tras două focuri, dar ea nu a văzut nimic pentru că intrase în casă.
Potrivit unui comerciant de pe strada Lausanne, între primul foc şi celelalte două au trecut câteva zeci de secunde. "Am văzut o formă pe stradă. Am înţeles imedicat ce se întâmplase (...). Fata zăcea lungită, aproape goală cu braţele încrucişate", a povestit acesta.
Victima este o româncă în vârstă de 25 de ani, care lucra la un salon de masaj din apropiere. Potrivit patronului unui salon vecin, agresorul o considera pe victimă "prietena lui". "O mai ameninţase, motiv pentru care ea plecase pentru două-trei săptămâni la Tessin, după care s-a întors în urmă cu câteva zile", a povestit el.
Potrivit unor surse, miercuri dimineaţa poliţia cerceta locul şi a fost reţinut un suspect.