Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul procurorului care a tras cu pistolul rănind un bărbat spune că a folosit arma ca să se apere. Unul dintre atacatori a fost reţinut

Publicat in Gandul, miercuri 13 iunie 2012 ·

Fiul procurorului din Râmnicu Vâlcea care a tras cu pistolul rănind un bărbat spune că a fost atacat de mai multe persoane şi că a folosit arma ca să se apere, unul dintre presupuşii săi atacatori fiind reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă.

Tânărul a declarat că era la masă împreună cu patronul terasei când trei indivizi înarmaţi cu săbii şi cuţite l-au atacat ameninţându-l că îl omoară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am fugit la maşină, au continuat să mă ameninţe, am ajuns la autoturism şi am luat pistolul neletal, pe care-l deţin legal, cu intenţia să mă apăr. Am strigat la atacatori să-mi dea pace, altfel voi trage, dar ei au vrut să mă taie cu săbiile şi atunci am tras către cel care era cel mai aproape de mine. Cei în cauză fac parte dintr-un grup care de mai multe ori mi-a pus viaţa în pericol, fiind înregistrate dosare la Poliţie şi la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Există foarte multe plângeri penale pentru acte de violenţă, aştept ca Poliţia să soluţioneze cazurile. Cred că este o tergiversare, iar eu şi familia mea ne simţim într-un real pericol", a declarat tânărul Mircea I., fiul procurorului.

Unul dintre cei trei atacatori, Cosmin M., a fost reţinut, miercuri, de către procurori şi urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pe fondul atitudinii agresive, cei doi, Mircea M. şi prietenul lui, s-au ridicat de la masă şi au fugit, fiind urmăriţi de către ceilalţi.

În aceste împrejurări, I.M. (n.r. - fiul procurorului) a reuşit să deschidă portiera maşinii şi să ia un pistol cu bile din cauciuc, pe care îl deţinea în mod legal, armă pe care a îndreptat-o către cei trei, cerându-le să nu îl mai ameninţe pentru că în caz contrar va uza de armă. În contextul în care el continua să fie ameninţat cu moa

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 11 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 9 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 7 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°