Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carl Froch vrea revanşa în faţa lui Kessler. Bute i-ar putea strica planurile!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 iunie 2012 ·

Campionul IBF, la supermijlocie, Carl Froch îşi doreşte revanşa în faţa lui Mikkel Kessler, în octombrie. Dacă Bute cere un meci revanşă împotriva englezului, planurile Cobrei pică.

După ce l-a învins pe Lucian Bute la Nottingham, în luna mai, Carl Froch îl provoacă pe Kessler pentru a doua întâlnire.

Danezul în vârstă de 33 de ani l-a învins pe Froch, în aprilie 2010, aceasta fiind una din cele două înfrângeri suferite de Cobra în cariera sa.

“Kessler este alegerea noastră şi opţiunea noastră numărul unu” a spus promoterul Eddie Hearn. Kessler l-a învins pe Froch la puncte, în turneul Super Six, dar Hearn a insistat pe ideea că pugilistul său are compentenţa şi puterea de a-şi lua revanşa.

“Kessler este adversarul preferat de Froch” a spus Hearn pentru BBC Sport. Froch a pierdut la limită atunci şi în cazul în care ar fi fost în Marea Britanie, el ar fi câştigat. Ne gândim ca următoarea luptă a lui Froch să fie în octombrie.

Froch contra lui Kessler este lupta pe care fiecare îşi doreşte să o vadă.Am vorbit cu oamenii lui Kessler săptămâna trecută.

El a cerut o luptă în Danemarca, dar am spus categoric nu. Froch este un campion, aici vom vinde 20,000 de bilete ».

Cât despre o posibilă revanşă a lui Bute, Hearn spune: « Ca şi promoter ultimul lucru pe care l-aş recomanda pugilistului meu e să mai accepte o astfel de luptă.

Din punct de vedere comercial, nimeni nu va mai vrea să vadă lupta asta din nou.

Am vorbit cu oamenii lui Bute acum 10 zile. Lucian încă este dezamăgit. Bute trebuie să ceară revanşa în următoarele şase luni, iar acest lucru ar însemna să lăsăm deoparte planurile privind lupta cu Kessler.

Nu putem face nimic, până nu ştim ce va fi cu Bute. El va avea nevoie de un cantonament de trei luni, aşa că mă aştept să ia o decizie până la sfârşitul acestei luni » a încheiat Hearn. Campionul IBF, la

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 7 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 8 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 4 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 7 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 5 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 9 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°