Consilierul delegat al producătorului american de autovehicule General Motors (GM), Dan Akerson, a afirmat marţi în cadrul adunării generale a acţionarilor că recesiunea din Europa este principala cauză care împiedică creşterea companiei şi a promis lansarea unei dezbateri pentru restructurarea Opel, filiala europeană a GM, relatează agenţia EFE.
În contextul scăderii vânzărilor, compania americană a fost nevoită să ceară pentru scurt timp protecţia legii falimentului în anul 2009. Recent a încheiat o alianţă cu producătorul francez PSA Peugeot-Citroen pentru a reduce costurile de producţie prin folosirea în comun a bazei de proiectare şi a aceloraşi platforme pentru autoturisme.
'Observăm o schimbare de ciclu în Europa, dar mai avem mult de lucru', sintetizează responsabilul GM situaţia companiei. Cât despre restructurarea filialei Opel din Germania, el a afirmat că speră să se ajungă în scurt timp la un acord cu sindicatele pentru restructurarea acesteia.
GM a obţinut în anul 2011 un profit record de 7,6 miliarde de dolari, în urma unor drastice reduceri de costuri şi după ce a primit un substanţial ajutor financiar de la statul american, dar filiala sa europeană a pierdut 747 milioane de dolari. În ciuda acestui rezultat financiar global pozitiv, preţul acţiunilor sale la bursă a scăzut cu 45%, ceea ce a provocat nemulţumirea acţionarilor minoritari.
Societatea americană speră că anul acesta beneficiile vor fi asemănătoare, în contextul bunei evoluţii economice a SUA, Chinei şi a unor state emergente, urmând să reducă şi costurile de publicitate şi să simplifice procesele de producţie. De asemenea, în următorii cinci ani vor fi sporite capacităţile productive din Rusia.