Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul debutează 'acasă' cu Dinamo! Bondrea: "Aveam un presentiment că vom juca cu ei! M-au demis când eram pe locul 1"

Publicat in Pro Sport, miercuri 13 iunie 2012 ·

Echipa severineană va întâlni, pe propriul teren, Dinamo Bucureşti, în prima etapă a ediţiei 2012-2013, programată pe 21 iulie. Pe lângă câştigătoarea Cupei României, la malul Dunării va mai veni în 2012 şi campioana CFR Cluj (27 octombrie). Pe 24 noiembrie, în ultima rundă din retur, Gaz Metan Severin va juca la Viitorul Constanţa. Tot în acest an se vor disputa şi trei etape din retur, iar pe 8 decembrie echipa severineană va întâlni FC Braşov, pe propriul teren.

A fost exact cum anticipa

Marian Bondrea consideră că echipa sa avea o misiune dificilă indiferent de numele adversarului din prima etapă şi a precizat că se aştepta să debuteze cu Dinamo Bucureşti. Per-ansamblu, antrenorul oltean nu crede că Severinul e dezavantajat de program. „Oricum, trebuia să jucăm cu toate. Pentru o nou-promovată, orice adversar e dificil. Ce echipă putea fi mai facilă? Poate tot o nou-promovată, dar nu era posibil acest lucru, fiindcă cele patru cluburi care vin din Liga a II-a joacă acasă în prima etapă. Noi întâlnim Dinamo, o echipă calificată în cupele europene. Sunt convins că stadionul va fi plin şi poate e mai bine pentru echipa noastră. Mai important e să facem o pregătire corespunzătoare în această vară, care să ne permită să avem o replică bună la fiecare meci. N-am avut o preferinţă specială pentru prima etapă, dar am avut un presentiment că vom debuta cu Dinamo! Nu ştiu de ce, dar în proporţie de peste 90 la sută mă aşteptăm să fie aşa!”, a spus Marian Bondrea.

Bondrea, demis de la Dinamo la mijlocul anilor 90!

Fost antrenor în „Ştefan cel Mare”, în turul sezonului 1996-1997, Bondrea nu are amintiri prea plăcute legate de Dinamo. „În sezonul 1993-1994, am bătut Dinamo şi la Craiova şi la Bucureşti, dar tot am fost dat afară de la Universitatea. Apoi, Dinamo m-a demis când eram pe primul loc, deşi începusem o construcţie acolo. Ultima dată am

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°