Parlamentul a adoptat ieri, în premieră după 1990, o declaraţie prin care recomandă ca Victor Ponta să reprezinte România la Consiliul European de la Bruxelles de pe 28-29 iunie. Ponta a propus, în numele Guvernului, împărţirea atribuţiilor astfel încât preşedintelui să-i revină toate temele care ţin de politica militară, de securitate şi politica externă comună a UE, iar premierul să participe la consiliile care dezbat problemele ce ţin de activitatea economică, socială, fonduri europene. Problema este, însă, că la summit-ul de pe 28 iunie se vor discuta chestiuni strategice care ţin de suveranitatea naţională.
În discursul său, Ponta a invocat legitimitatea pe care o conferă guvernului scorul obţinut de USL în alegerile locale, care i-ar oferi temeiuri bune pentru a solicita Parlamentului mandat pentru reprezentarea la Bruxelles în numele României. În realitate, este vorba, cel mult, despre o legitimitate simbolică sau indirectă, de vreme ce guvernul Ponta nu s-a format în urma alegerilor, ci a traseismului politic, deci pretenţia de reprezentare nu are nici temei politic, darămite juridic. Constituţia este destul de clară: preşedintele reprezintă statul român. Ambiguitatea juridică a votului de ieri s-a văzut şi din faptul că a fost adoptată o „declaraţie", nu o lege, moţiune sau hotărâre, genul de acte pe care le adoptă Parlamentul potrivit Constituţiei şi, de aici, caracterul de „recomandare". Ce se va întâmpla dacă preşedintele va alege să nu urmeze această recomandare nu este limpede din punctul de vedere al legii fundamentale, dar au existat speculaţii privind încercările USL de a provoca un diferend cu şeful statului în ideea de a avea un pretext pentru suspendare.
Chiar dacă acesta ar putea fi un motiv plauzibil pentru o confruntare premier-preşedinte, acesta nu este singurul şi nici cel mai important. Ponta a menţionat cinci priorităţi
