Pe 20 mai, la 4,30 dimineaţa, o mînă invizibilă ne împinse patul: înainte, înapoi, iar înainte, iar şi iar, scuturîndu-ne vîrtos, un zgomot apocaliptic venind din străfunduri ne vîra încă mai multă groază în oase... A durat poate o jumătate de minut, lungă cît o eternitate; afară, urlete de cîini, ţipete de spaimă ale oamenilor treziţi, probabil ca noi, dintr-un somn adînc, pe o vreme rece şi ploioasă ca de toamnă tîrzie. Pămîntul Italiei s-a cutremurat înfricoşător, 6,1 pe scara Richter, într-o largă zonă din regiunea Emilia-Romagna cuprinsă între Modena, Bologna şi Ferrara, către coasta Adriaticei, dar şi către nord-vest, pînă în Mantua. Epicentrul a coincis, din fericire, cu mici localităţi precum Sant’Agostino, San Felice in Panaro, Cento, Carpi, Finale Emilia, Mirandola. Lista se poate încă lungi... În aprilie 2009, un cutremur de aceeaşi intensitate a distrus complet centrul istoric al oraşului L’Aquila, în Abruzzi, o minune a arhitecturii medievale, fundaţie a împăratului Frederic II, în secolul al XIII-lea. Nerefăcut pînă astăzi. Totuşi, mare noroc că urgia s-a petrecut înainte de zorii zilei! Cele mai afectate clădiri au fost bisericile şi palatele comunale istorice, multe datînd încă din secolul al XIV-lea. Năruite cu totul au fost însă şi nenumărate magazii ale întreprinderilor agricole ce împînzesc solul rodnic al acestei regiuni altminteri prospere. Afectate, dar nu grav, au fost Bologna şi Ferrara, la bella addormentata, unde numeroase case istorice au suferit daune reparabile, printre altele fiind decapitat turnul castelului d’Este.

În timpul unei zile de lucru sau duminica, ar fi fost îngropaţi în dărîmături sute şi sute de localnici. Or, la 4 dimineaţa au fost loviţi de moarte numai cîţiva muncitori din tura de noapte, bieţi oameni tineri, printre care un imigrant: de data aceasta din Maroc, şi nu din România sau Republica Moldova, de unde