Victoria lui Emil Boc la Cluj este marea nenorocire a PDL. Fostul premier a fost deja pus la colt in partid, chiar si castigand primaria orasului de suflet.
Atacurile lui Radu Berceanu sau Cezar Preda ilustreaza fidel nivelul urias la care au ajuns frustrarile in interiorul partidului.
Insa victoria lui Boc in alegeri complica situatia in acelasi timp foarte mult. Daca Boc ar fi fost infrant la Cluj, lucrurile ar fi fost infinit mai simple: intreg partidul i-ar fi putut cere linistit demisia, fara sa riste a pica in penibil.
Asa, cum sa-i ceri tu, oricine ai fi in PDL - greu sau slab, demisia sefului partidului, cand PDL insusi a inregistrat rezultate catastrofale peste tot in tara? Si, totusi, discutia are sens, chiar si dupa eroica rezistenta a lui Boc la Cluj.
Mai exact, demisia Elenei Udrea din fruntea PDL Bucuresti repune in discutie strategia de viitor. E drept, fostul ministru al Turismului nu si-a anuntat demisia si din functia de vicepresedinte al PDL, insa simpla renuntare la conducerea Bucurestiului arunca si asupra lui Boc o obligatie.
"Cine simte ca mine sa faca la fel" - cu aceste cuvinte Elena Udrea il obliga pe Emil Boc sa recalculeze performanta PDL. Si arunca in acelasi timp in aer discursul de invingator al fostului premier. Pentru ca Boc nu a fost in stare sa turuie dupa victoria sa decat o si mai mare victorie spre care se indreapta la alegerile din toamna.
Asta i-a enervat la culme pana si pe democrat liberali care pana nici ei nu au mai suportat sa inghita atata propaganda ieftina si au iesit la atac.
Daca Cezar Preda a fost moderat, Berceanu a spus aproape tot ce a avut pe suflet. Toata conducerea partidului sa demisioneze, in corpore, pentru ca ea in intregime se face vinovata de esecul PDL la alegeri. Si Cezar Preda si Radu Berceanu au sintetizat destul de bi
