Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat de 68 de ani din Blaj a fost găsit mort, în garsoniera sa, la o săptămână după deces. Corpul se afla în stare de putrefacţie

Publicat in Alba24, miercuri 13 iunie 2012 ·

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din Blaj a fost găsit decedat în garsoniera în care locuia. Cadavrul se afla în stare de putrefacţie, dat fiind faptul că decesul s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână. Cauza morţii, stabilită de medicii legişti a fost insuficienţa cardiacă.

Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată, marţi, la ora 8.45, de către M.G., cu privire la faptul că vecinul său, Ioan I. (68 de ani), care locuia într-o garsonieră dintr-un bloc situat pe strada Câmpul Libertăţii din Blaj, nu mai fusese văzut de aproximativ o săptămână şi că din locuinţa sa, care era încuiată, se degaja un puternic miros de cadavru, existând suspiciuni de deces.

Poliţiştii a constatat că apartamentul era încuiat, iar la sonerie nu răspundea nimeni, astfel că au intrat pe un geam, cu ajutorul unei scări mobile şi au găsit în pat cadavrul lui Ioan I., în stare de putrefacţie.

Cadavrul a fost transportat şi depus la Morga Spitalului Municipal Blaj, unde, în urma efectuării necropsiei de către medicul legist, s-a stabilit că moartea lui I. Ioan a fost neviolentă şi a survenit insuficienţei cardiace (cardiomiopatie dilatativă).

URL scurt: http://alba24.ro/?p=96029

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din Blaj a fost găsit decedat în garsoniera în care locuia. Cadavrul se afla în stare de putrefacţie, dat fiind faptul că decesul s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână. Cauza morţii, stabilită de medicii legişti a fost insuficienţa cardiacă.

Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată, marţi, la ora 8.45, de către M.G., cu privire la faptul că vecinul său, Ioan I. (68 de ani), care locuia într-o garsonieră dintr-un bloc situat pe strada Câmpul Libertăţii din Blaj, nu mai fusese văzut de aproximativ o săptămână şi că din locuinţa sa, care era încuiată, se degaja un puternic miros de cadavru, existând suspiciuni de deces.

Poliţiştii a c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 41 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Bolojan anunță cum va fi stabilit impozitul pe locuințe de la anul. „Pentru București ar trebui să se plătească un impozit puțin mai mare”

HotNews acum 41 minute
Impozitul pe proprietate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, va fi stabilit prin consultare cu primăriile și va lua în considerare atât suprafața, cât și zona și tipul de localitate în care se află, astfel încât să reflecte cu acuratețe

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°