Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Necunoaşterea din România a documentelor fundamentale ale UE i-a îngrozit pe partenerii eur

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 iunie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că dezbaterea din România din ultimele zile pe tema reprezentării la Consiliul European, care denotă necunoaşterea documentelor europene fundamentale, i-a îngrozit pe partenerii europeni, potrivit Mediafax.

"Cu această dezbatere care s-a dus în direcţia în care s-a dus, să ştiţi că nu ajungem decât la compromitere, pur şi simplu. Luările de poziţie de ieri, din Parlamentul României, luările de poziţie de la televiziuni au fost sintetizate chiar de partenerii noştri europeni şi cred că au avut de ce să se îngrozească când au văzut câtă necunoaştere a documentelor europene fundamentale este în dezbaterea publică din România", a spus Băsescu.

El a arătat că şi conflictul cu premierul privind reprezentarea la Consiliul European nu ajută imaginea României la nivelul oficialilor europeni. "Nu este un conflict care să ne ajute, pentru că puţini politicieni, doar cei de la Bruxelles probabil, specialiştii în constituţiile tuturor statelor, pentru că trebuie să fie nişte oameni acolo, la departamentul juridic, care ştiu şi constituţiile şi legislaţiile statelor membre, ar putea face aprecieri. În rest, pentru toţi ceilalţi este un semn de întrebare, cine o fi legitim reprezentantul României în Consiliul European?", a argumentat şeful statului.

De asemenea, el a arătat că este "ridicolă" partajarea responsabilităţii de reprezentare între preşedinte şi premier care a fost făcută de Parlament prin declaraţia adoptată marţi, precum şi faptul că se menţionează că mandatul de reprezentare la Consiliul European este dat de Parlament.

"Este penibil. Numai unul intră. Am văzut că stăm cu rândul pe scaun, chestiune interesantă, sau mergem pe rând la consilii. Nu există niciun stat care să fi ajuns la ridicolul de a trimite la un Consiliu un reprezentant, la alt Consiliu alt reprezentant. Statele îşi desemnează conf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°