Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A devenit primar, dar a ratat bacul

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 iunie 2012 ·

Primarul comunei gorjene Turburea, Ion Bârcă, a câştigat un nou mandat, dar a ratat examenul de bacalaureat. Ion Bârcă, primarul din Turburea, se numără şi el printre edilii care au câştigat mandate noi la primăriile din judeţul Gorj. Deşi nu a intrat în examenul de bacalaureat, acest lucru pare să nu-i fi interesat prea mult pe cei care l-au reconfirmat la conducerea primăriei. Alegătorii au fost şi de această dată alături de candidatul la Primăria Turburea din partea PDL. Acesta a câştigat cu 700 de voturi primăria, peste candidatul USL. De altfel, Ion Bârcă nu a deţinut până acum un mandat întreg de primar, acesta fiind ales edil al comunei în 2009, după decesul lui Daniel Ursulescu, fostul primar care şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de circulaţie.

A rămas corigent

Pe de o parte, Ion Bârcă a câştigat fotoliul de primar, însă pe de altă parte a ratat examenul de bacalaureat. Ocupat cu politica şi campania electorală, primarul comunei Turburea a acumulat câteva corigenţe care nu i-au permis să susţină examenul de maturitate în această sesiune. Dacă va reuşi să-şi dea corigenţele în perioada 7-10 august, Ion Bârcă are şanse mari ca la toamnă să fie un primar cu bacalaureatul promovat. „A terminat clasa la învăţământul seral, dar nu a promovat, nu are situaţia încheiată la câteva discipline. Nu susţine examenul în această sesiune, pentru că are corigenţe, nu am de unde să ştiu dacă se va înscrie la sesiunile viitoare sau dacă va veni să susţină corigenţele. Perioada de susţinere corigenţe este între 7 şi 10 august şi are o singură zi să se înscrie la bac, la toamnă. Probabil va veni în sesiunea de încheiere de situaţii şi de corigenţă, îşi va definitiva situaţia şi se va înscrie, bănuim, în a doua etapă de bacalaureat“, a făcut public Maria Dabelea, directorul Grupului Şcolar Bârseşti. Fiica primarului care a ratat bacalaureatul din cauza alege

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°