Premierul Victor Ponta a declarat că tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu nu este una ridicolă, însă nu crede că se va ajunge până acolo. Sursa: AGERPRES
"Suspendarea nu e o temă ridicolă, este foarte serioasă. Sunt convins că nu se va ajunge la suspendare, cel puţin nu din motivul reprezentării la Consiliul European. Eu voi participa, disputa se va încheia", a spus şeful Guvernului.
Premierul Victor Ponta a declarat, azi, că va purta mâine o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a "amortiza poziţiile".
"Mă voi vedea cu preşedintele pentru a ne armoniza poziţiile. Nimeni nu contestă dreptul preşedintelui la partea de reprezentare, dar la Consiliul European merg doar prim-miniştrii. Soluţia finală va fi în 2013, odată cu modificarea Constituţiei", a spus premierul Victor Ponta, la mai multe posturi de televiziune.
"Recunosc ca m-a uimit preşedintele pentru că, de 2 ani, spunem că acolo la TVR, cu dl Lăzescu numit de Băsescu, cu doamna Culcer numită de Băsescu, cu Ada Meseşan, şefa biroului de presă PDL, lucrurile mergeau groaznic. Nu mă aşteptam ca preşedintele să ne dea dreptate. Mai bine mai târziu decât niciodată", a comentat Ponta declaraţiile şefului statului, care doreşte o reorganizare a postului public de televiziune.