Dezbaterea sterilă legată de prezenţa Preşedintelui sau a Primului Ministru la Consiliul European continuă. Cred că suntem cu toţii de acord că o dispută prelungită pe acest subiect nu aduce beneficii nimănui. Nici la intern, nici la extern. Este greu de înţeles pentru mine poziţia Preşedintelui. Poziţie care, până acum, în multe chestiuni, a fost una corectă raţională. Şi atunci când a fost aşa, am susţinut-o.
Calitatea reprezentării la Consiliul European pe chestiuni ce nu aparţin securităţii şi politicii externe a UE nu reprezintă unul din punctele tari ale Preşedintelui. Consider că partea raţională se află de această dată la Executiv, condus acum de Victor Ponta. Premier care a venit cu o propunere de bun simţ: reprezentarea la Consiliul European în funcţie de tematica acestuia. Mi se pare corect: cine îşi asumă acolo decizii – strategice – pentru România, trebuie să răspundă pentru implementarea corectă a lor. Nu se poate angaja Presedintele pentru măsuri strategice în domeniul economic, ocupare, social s.a iar de implementarea acestora să răspundă Guvernul.
A-propos, învăţam la management prin anul doi de facultate, acum vreo 18 ani, despre necesitatea existenţei triunghiului competenţă – autoritate – responsabilitate, cu privire la luarea unei decizii. Să facem o analiză pe acesti trei piloni.
Competenţă. Am mai scris aici. Este nevoie de o schimbare de paradigmă. Experienţa participărilor de până acum la Consiliul European nu a adus nicio contribuţie semnificativă la creşterea beneficiilor României în cadrul Uniunii Europene. Capacitatea de a “organiza” un lobby eficient a lipsit, România nereuşind să penetreze cele 10.000 de grupuri de interese specializate, parte la elaborarea şi implementarea deciziei la Bruxelles. România nu a avut iniţiative, nu a jucat niciodată rolul de ancoră pentru ţările din clusterul central si est european (cu
