Datorită multiculturalismului, precum şi a coexistenţei postcomuniste (de pildă, în ţările baltice sau în ţările foste colonii europene, din Africa sau America Latină) de grupuri care partajează memorii controversate asupra unor date istorice, locuri sau evenimente, apare din ce în ce mai multă arhitectură a memoriei care se adresează acestei probleme. Ea poate fi cu greu negociată la nivelul sensului. Căci ce este arhitectura franceză în Senegal, decît o arhitectură colonială, deci o ţintă a decolonizării? Cum poţi explica faptul că ea aparţine patrimoniului local, în eleganţa art deco-ului de anii ’20 şi ’30, sau a modernismului de inspiraţie corbusieriană de anii ’50? Evident, întrucît este trimisă instantaneu în categoria memoriei controversate, ea devine ţintă a demolărilor. Poate că acest concept, al memoriei controversate, explică şi o fracţiune din dezinteresul pentru monumentele de la noi, aparţinînd unor grupuri şi clase sociale diferite de cele din care fac parte, îndeobşte, cei ce privesc inert soarta monumentelor. Asta, deşi unii proprietari sau descendenţi ai celor ale căror nume le poartă încă felurite clădiri retrocedate, au ales să se debaraseze de ele, la scurt timp după retrocedare: memorii controversate, nu-i aşa?

DE ACELASI AUTOR Experiment în orizontul tradiţiei O sută de ani de istorie edificată Cine era, cine (mai) este arhitectul? Tradiţia tectonicăMai recent, apar şi la noi asemenea interpretări diferite – dacă nu opuse – asupra comunismului, asupra personajelor sau moştenirii acestuia, precum şi, evident, asupra vestigiilor acestuia. Discuţia masivă, incendiară şi pe un ton înalt, despre un Muzeu al comunismului – imposibil de rezumat aici –, pornită de la o propunere a dlui Teodor Baconschi, a ţinut loc de acţiune, după cum se întîmplase deja, nu cu mulţi ani în urmă, cînd Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a ţinut afiş