Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai apreciate filme de la TIFF vor putea fi vizionate la Casa TIFF, gratuit

Publicat in Adevarul, joi 14 iunie 2012 ·

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania s-a încheiat, dar... continuă! La cererea spectatorilor, cele mai apreciate proiecții pot fi vizionate în perioada 15 - 21 iunie la Casa TIFF, punctul central al festivalului pe toată perioada anului.

"Love It, or Leave It" - "Italia, îţi place ori pleci" este primul film care va fi oferit publicului vineri, 15 iunie, de la ora 21.30. Producţia Italia-Germania din 2011 este povestea a doi tineri afectaţi de şomaj care iau decizia de a părăsi Italia. Înainte de a face acest pas, cei doi pronesc într-o călătorie de 6 luni prin întreaga ţară, timp în care strâng atât poveştile celor care au decis să plece, cât şi a celor care au optat să rămână. Filmul a rulat în cadrul TIFF 2012 la secţiunea "Ce se întâmplă documentarule?".

Sâmbata, 16 iunie, ora 19.00, Casa TIFF găzduieşte vizionarea filmului „The Other Chelsea: A Story from Donetsk (Cealalta Chelsea - O poveste din Donetsk), povestea mai puţin publică a unui oraş pe care cei din afara Ucrainei îl cunosc în special prin prisma echipei de fotbal. O poveste despre inegalităţi sociale din principala zonă minieră a Ucrainei, unde succesul în sport nu face decât să sublinieze diferenţele între bogaţi şi săraci.

O poveste cu adevărat savuroasă va rula duminică, 17 iunie, ora 19.00. „Meet the Fokkens" - "Gemenele Fokken" - producţie olandeză în care le regăsim pe Louise şi Martine Fokkens, două gemene identice aflate la final de "carieră", după 40 de ani în care au lucrat ca prostituate, şi-au înfiinţat propriul bordel şi primul sindicat neoficial pentru prostituate.

Săptămâna începe la Casa TIFF în lumea modei. Luni, 18 iunie, ora 19.00, producţia britanică „A Man's Story" - "Povestea unui stilist"- încearcă să ne introducă în viaţa lui Ozwald Boateng, un designer pentru care întreaga carieră a însemnat şi lupta împotriva ste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nemulțumit” de Vladimir Putin, Donald Trump anunță că trimite mai multe arme Ucrainei

HotNews acum 46 minute
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor trimite noi arme Ucrainei, după ce Casa Albă a anunțat săptămâna trecută că suspendă unele livrări, notează AFP. „Va trebui să trimitem mai multe arme, în principal arme defensiv

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 18 minute
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Netanyahu îl nominalizează pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace / La un dineu la Casa Albă, președintele american îi promite premierului israelian că Hamas va negocia un armistițiu în Gaza

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că l-a nominalizat pe preşedintele american Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace, înmânându-i scrisoarea pe care a trimis-o Comitetului

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 9 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 10 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°