Judeţul Braşov a primit din partea Ministerului Educaţiei două microbuze şcolare pentru localităţile Mândra şi Holbav.
Predarea acestor mijloace de transport a avut loc în curtea Colegiului Naţional „Unirea”, după ce directorii şcolilor şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean i-au convins pe oficiali de la Ministerul Educaţiei că cele două zone au nevoie de astfel de maşini pentru transportul elevilor, informează bzf.ro.
Mai precis, la Holbav, în jur de 40 de elevi parcurgeau 7 kilometri până la şcoală în fiecare zi, iar elevii din satele care aparţin de comuna Mândra, care se trezeau cu noaptea-n cap vor merge şi ei cu microbuzul la şcoală. Începutul este promiţător. Cel puţin asta denotă intenţia oficialităţilor, care speră ca în acest an, şi localităţile braşovene Fundata, Cincu şi Buneşti să mai primească microbuze şcolare.