România politică este preocupată astăzi, în mod aproape obsesiv, pe de o parte de rezultatul alegerilor locale şi înfrângerea năucitoare a Partidului Democrat Liberal, iar pe de altă parte de disputa sterilă, formalizată şi aproape dogmatică în jurul problemei - cine reprezintă România la Consiliul European de la Bruxelles.
Ambele probleme au importanţa lor. Alegerile au reaşezat România arătându-ne tuturor cât de ilegitimi au fost cei care ne-au condus până de curând, cât de doritori sunt românii de schimbare, cum aroganţa, obrăznicia şi dezinteresul guvernanţilor faţă de guvernaţi nu pot să rămână nepedepsite.
În ceea ce priveşte dezbaterea privind reprezentarea la Consiliul European observăm ceva aproape fără precedent – preşedintele Băsescu se comportă la fel ca şi primarul Boc, dovedind amândoi că realitatea în care trăiesc e din ce în ce mai departe de realitatea noastră, a celorlalţi. Astfel, domnul Boc ne explica în urmă cu două zile cum votul din 10 iunie nu exprimă nimic altceva decât rezultatul neînţelegerii de către romani a meritelor Partidului Democrat Liberal, cel care "ne-a trecut prin criză". Preşedintele Băsescu pe de altă parte, ne duce în detalii tehnice privind funcţionarea instituţiilor româneşti, făcându-se că nu înţelege un fapt cât se poate de simplu pentru oricare dintre noi – cine ne reprezintă la Bruxelles este rezultatul unei decizii politice, iar în România susţinătorii domnului Băsescu nu mai au în niciun fel capacitatea de a determina o decizie politică în favoarea Domniei Sale.
Dar de fapt nu acesta era subiectul la care vroiam astăzi să mă refer, întrucât în lumea în care trăim se întâmplă lucruri cu mult mai grave, înfiorătoare chiar. Am văzut ieri dimineaţă imagini care arătau numărul mare al victimelor masacrelor din Siria, am citit relatarea evenimentelor, am văzut-o pe Hillary Clinton cerând cu