Acţionarii celei mai mari întreprinderi de panificaţie cer de la Guvern plata a 12 milioane de lei, pierduţi în urma producerii pâinii ieftine.
Adunarea generală a acţionarilor societăţii Franzeluţa a decis zilele trecute să ceară Executivului, ca în termen de trei luni, să aloce bani pentru compensarea pierderilor suportate în 2011 de întreprindere la producerea pâinii sociale.
E vorba de circa 12 milioane de lei, a precizat pentru „Adevărul", Ştefan Chitoroagă, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare şi membru al Consiliului de Administraţie la această întreprindere. „Am făcut o adresare către Guvern în care am cerut ca aceste costuri suportate de întreprindere să fie compensate. O altă soluţie este ca în viitor să fie exclusă din producţie pâinea socială", a declarat oficialul. Chitoroagă a menţionat că Franzeluţa a fost obligată să producă pâine ieftină încă în anul 2003, în baza unei indicaţii verbale făcute de preşedintele de atunci, Vladimir Voronin.
Economistul Viorel Chivriga susţine că producerea pâinii sociale este în mod evident o practică non-concurenţială, care distruge piaţa şi producătorii mici. „Întreprinderile ce produc acest tip de pâine au beneficiat de ajutor sub formă de grâu alocat din rezervele statului. Acest lucru nu este normal în condiţiile unei economii de piaţă", afirmă expertul.
Acţiune populistă
Potrivit lui Chivriga, introducerea pâinii sociale a fost mai mult o acţiune populistă, prin care se arăta grija comuniştilor faţă de populaţia nevoiaşă. „Acest produs însă putea fi cumpărat de toate păturile sociale, nu doar de cei săraci", mai precizat specialistul. „Menţinerea pâinii sociale în continuare şi alocarea de bani pentru a acoperi pierderile de la producerea ei va arăta cât de reformator este actual guvern", a adăugat Viorel Chivriga.
Acţionarii de la Franzeluţa au mai decis să rest