Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUPLIMENT CAPITAL: Prima Casă, pentru mulţi ultima şansă

Publicat in Capital, joi 14 iunie 2012 ·

Programul este elementul care mai ţine în viaţă creditul imobiliar. Ofertele băncilor sunt aproape identice în ceea ce priveşte dobânda şi suma maximă. Se remarcă împrumuturile în euro.

Un număr de 13 bănci din România sunt active în programul Prima Casă, care presupune împărţirea garanţiei între stat şi instituţiile de credit. Marele avantaj al acestui program îl reprezintă avansul minim cerut de bancă, adică doar 5%. Mare dezavantaj este suma maximă limitată la 57.000 de euro sau echivalentul în lei. Undeva la mijloc se situează dobânda. Variantele în euro sunt cele mai avantajoase, potrivit calculelor noastre. De altfel, oferta în lei lipseşte la câteva bănci importante, printre care şi ocupanta primului loc în topul creditelor în euro, adică BRD. Banca franceză este şi singura care a obţinut punctajul maxim la un produs, iar acest produs este chiar împrumutul de tip Prima Casă în euro.

Diferenţe din asigurări şi comisioane

Dobânzile practicate de bănci sunt aproape identice şi se învârt în jurul valorilor maxime impuse prin lege, adică EURIBOR 3M+ 4% la euro şi ROBOR 3M+2,5% la lei. Avansul este stabilit peste tot la 5%, iar cu veniturile familiei selectate de Capital (4.800 de lei, vezi detalii în Metoda de notare) se pot lua cele 57.000 de euro sau echivalentul în lei. Diferenţele vin din comisioanele de administrare a contului ataşat şi din asigurări. La euro, după BRD urmează Emporiki Bank şi CEC Bank. Ultima bancă de stat din România şi cea mai bună bancă pe ansamblu, după calculele noastre, are şi cea mai bună ofertă pentru varianta în lei. Rata lunară se învârte în jurul valorii de 320 de euro, plus sau minus 3,4 euro în funcţie de bancă. Pentru varianta în monedă naţională, rata lunară este de aproximativ 1.680 de lei. Mai multe bănci impun clienţilor să încheie o asigurare de viaţă, motiv pentru care au luat note

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 26 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 36 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 59 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 31 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°