Hunedoara a ajuns de râsul curcilor: primarul ales al oraşului, Viorel Arion, se judecă tocmai cu municipiul ai cărui locuitori au decis să-l facă edil şef. Ieri a avut loc la Judecătoria Deva primul termen al procesului în care Viorel Arion cere despăgubiri de 500.000 de lei MUNICIPIULUI Hunedoara, fostului primar, Ovidiu Hada, şi unui cotidian local. Motivul – defăimare şi calomnie, în Dosarul nr. 427/221/2012.
În loc să îşi retragă plângerea, Viorel Arion a cerut instanţei, prin reprezentantul său legal, acordarea unui nou termen de judecată pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului. În concluzie, primarul ales al municipiului Hunedoara, Viorel Arion, vrea să se înţeleagă la bani, probabil, şi cu MUNICIPIUL Hunedoara, pe lângă cotidianul Servus Hunedoara şi Ovidiu Hada. Instanţa a stabilit un nou termen în acest proces pentru data de 20 septembrie.
Arion nu este la prima abatere de acest fel. Una dintre firmele la care este acţionar majoritar a contestat în urmă cu doi ani licitaţia pentru acordul – cadru privind reparaţia tuturor străzilor din municipiul Hunedoara.
Pe de altă parte, să nu uităm că el îşi începe mandatul cu stângul, fiind amendat cu 1.400 de lei pentru continuarea campaniei electorale. ”În cursul zilei de 09.06.2012, Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin intermediul Serviciului Naţional Apeluri de Urgenţă 112 cu privire la faptul că, pe raza municipiului Hunedoara, se continuă propaganda electorală după încheierea oficială a campaniei electorale, de către reprezentanţii unui partid politic care lansează mesaje cu caracter electoral cu ajutorul unui automobil dotat cu instalaţie de sonorizare.
În urma sesizării, poliţiştii hunedoreni au identificat două persoane, Viorel Arion, de 51 de ani şi MIHAI A., de 21 de ani, ambii din Hunedoara, care au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 1