Articol apărut în Dilema nr. 383 din 2000

Ce sens ar avea să mă apuc acum să ţin o mică teorie despre ce e patriotismul?

Nefiindu-mi foarte limpede ce este patria, nu pot glosa nimic pe marginea derivatelor ei. Şi ca să ridic orice suspiciune în privinţa articolului de faţă, să adaug că n-am de gînd să mă pun de-a curmezişul temei, veştejind ideea de patriotism sau susţinînd că aşa ceva nu există. Este o afacere prea personală ca să apelez la un aşa truc subţire. De o bună bucată de vreme, mi se învîrte prin cap ideea plecării în străinătate. Am fost de cîteva ori în Franţa şi în Germania şi mi-au plăcut locurile, oamenii, mîncărurile, felul de viaţă de acolo. E posibil să nu fi văzut decît partea agreabilă a lucrurilor. Aşa că dezavantajele unei vieţi în exil (ah, cît de mult îmi place acest cuvînt, cum îmi împrumută el instantaneu o condiţie superioară, uşor îndurerată, uşor melancolică, aproape poetică), dezavantajele, aşadar, n-am putut decît să mi le imaginez. Probabil că, la puţin timp după ce m-aş instala acolo, dorul de prieteni, de părinţi şi rude m-ar copleşi. Zic şi eu. În măsura în care se spune că patria este o geografie palpabilă a memoriei şi afectelor, voi tînji după patrie. Adolescenţa mi se va părea intangibilă, iar copilăria mea fericită, de a cărei amintire mă agăţ de cîte ori sînt mîhnit sau deprimat, se va fi sfîşiat ca o stofă putredă. Voi rămîne condamnat să trăiesc între oameni care nu gîndesc ca mine decît în linii grosiere, voi fi obligat să mă exprim într-o limbă care îmi va fi străină şi insuficientă - cît despre scris în altă limbă decît limba asta de acuma nici vorbă nu poate să fie.

Pe de altă parte, se spune, nu fără dreptate, că lucrurile pe care nu le vezi - ci doar le imaginezi - au mai puţină forţă decît cele cu care dai nas în nas. Din acest motiv, nu trebuie să crezi foarte tare în ele. Căci nu ai cum să şt