Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa străină despre mineriada din '90. Sloganul „Moarte intelectualilor!" a zguduit Occidentul

Publicat in Romania Libera, joi 14 iunie 2012 ·

Piaţa Universităţii şi Mineriada din 13-15 iunie au fost pe primele pagini ale celor mai importante publicaţii europene şi americane. România era o „ţară barbară", plasată în spatele Cortinei de Fier.

Mineriada a adus la Bucureşti ziarişti străini care refuzau să creadă că astfel de violenţe mai pot exista într-o ţară europeană de la sfârşitul secolului XX, la doar câteva luni de la instaurarea democraţiei. „Minerii din România ajută la reinstaurarea dictaturii", titra publicaţia americană Chicago Tribune pe 15 iunie 1990, continuând: „După şase luni de la Revoluţia care l-a înlăturat pe Nicolae Ceauşescu, România a alunecat spre o nouă dictatură condusă de foştii comunişti şi pusă în aplicare de mii de mineri furioşi şi înarmaţi". Zgomotul bâtelor ajunsese peste Ocean, iar imaginea României era compromisă. The New York Times scria, cu litere de-o şchioapă: „Evoluţie în Europa; Minerii români invadează Capitala", după care nota: „Răspunzând la apelul de urgenţă al preşedintelui Iliescu, mii de mineri din nordul ţării au coborât, astăzi, în Capitală, înarmaţi cu bâte din lemn şi bastoane de cauciuc, în căutarea unei crunte răzbunări pentru manifestaţiile anti-guvernamentale".

Democraţie apărată cu bâte

Jurnaliştii străini au văzut cum democraţia românească era apărată cu bâte, morţi şi oase sfărâmate. Publicaţiile occidentale scriau despre studenţii bătuţi, despre devastarea Facultăţii de Arhitectură, despre vandalizarea sediilor partidelor de opoziţie şi despre ura minerilor faţă de intelectuali. Sloganul „Moarte intelectualilor" a zguduit opinia publică occidentală. Publicaţia franceză „Le Monde" scria despre „trei elemente sinistre în discursul de la 13 iunie al lui Iliescu", care „începe prin a denunţa rebeliunea legionară, aluzie la Garda de Fier fascistă a anilor '40". Jose-Alain Fralon scria, la scurt timp, într-un alt articol: „În t

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Discuţiile utilizatorilor cu AI-ul Meta devin publice în aplicaţie

News.ro acum 23 minute
Utilizatorii soluţiei de inteligenţă artificială dezvoltată de Meta postează în mod public discuţiile cu chatbot-ul, fără a-ţi da seama că acestea devin vizibile tuturor. Spre deosebire de toate celelalte soluţii de AI, cea creată de Meta reuşeşte -

Mitsubishi negociază o posibilă achiziţie de 8 miliarde de dolari în sectorul gazelor de şist din SUA

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul japonez Mitsubishi Corp se află în negocieri avansate pentru a achiziţiona active de gaze de şist din Statele Unite deţinute de firma de investiţii Aethon Energy, într-o tranzacţie estimată

Atac sângeros la Teheran Trei angajați ai Semilunii Roșii, uciși în timp ce acordau ajutor răniților

Ziua Constanta acum 21 minute
Trei angajați ai Semilunii Roșii iraniene au fost uciși luni la Teheran într-un atac israelian în timp acordau ajutor răniților în cartierul Shahid Bagheri, a anunțat organizația, echivalentul iranian al Crucii Roșii, potrivit surselor citate de Age

Uniunea Europeană vrea să menţină planul de interzicere a importurilor de gaze naturale și lichefiate din Rusia, în pofida vetourilor din Ungaria şi Slovacia

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană intenţionează să propună oficial marţi o lege care să interzică importurile de gaze naturale şi gaze lichefiate (GNL) din Rusia până la finalul anului 2027, în pofida opoziţiei expr

„Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul! Trump a plecat de la Summitul G7 cu o zi mai devreme

Adevarul acum 47 minute
Donald Trump și Marco Rubio se întorc de la Summitul G7 din Canada cu o zi mai devreme „din motive evidente”, potrivit președintelui american.

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 620. Netanyahu: „Uciderea ayatollahului Khamenei va pune capăt conflictului”

Gandul acum 55 minute
Uciderea ayatollahului Ali Khamenei „va pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC. „Aceasta nu va duce la o escaladare a conflictul

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

BANCUL ZILEI | Nevasta și Catapult

Gandul acum 22 minute
Bancul zilei. O discuție între un utilizator și ChatGPT stârnește amuzamentul. Totul pornește de la cât face 2+3 și ce spune soția! Spor la râs! Discuție cu ChatGPT – Cât face 2+3? – 2+3=5. – Soția me spune că 6. – Poate soția ta glumește sau încear

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 10 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 9 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Vremea

București
acum

21°
mar.

18°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

19°/27°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

15°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°