Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorina Plăcintă, la tribunal: ”Nu noi am ieşit din partid, partidul a ieşit din noi”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 ·

Senatoarea Sorina Plăcintă a declarat astăzi că a luat decizia de demisiona din PNL, şi se se înscrie în PNL, atunci când a venit să voteze moţiunea. Declaraţiile au fost făcute la Curtea de Apel Bucureşti, înainte de începerea procesului fiului său, Andrei Plăcintă, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

”Am hotărât plecarea din PDL, venind să votez pentru moțiune”, a recunoscut Sorina Plăcintă. Ea a explicat că decizia de a demisiona din PDL a fost luată după ce s-a sfătuit cu familia şi după ce s-a gândit foarte mult timp. ”Aşa cum spunea colegul nostru Frunzăverde, nu noi am ieşit din partid, partidul a ieşit din noi”, a ţinut să precizeze senatoarea. Sorina Plăcintă a arătat că s-a înscris în PD din 1997 şi a ajutat foarte mult acest partid.

“M-am bătut pentru judeţ şi nu a fost uşor”, a explicat acesta.

”M-am gândit de foarte mult timp. Eu sunt un om de dreapta, indiferent”, a declarat senatorul, adăugând că în competiția politică este nevoie de PDL. ”Eu sper ca colegii mei să găsească puterea de a merge mai departe, şi Uniunea, şi în această nouă formulă să ne găsim pacea și liniștea” a mai spus Sorina Plăcintă.

Ea a explicat că reacţiile colegilor, care au făcut-o “traseistă”, faţă de anunţul plecării din PDL ar fi normale. “Asta a fost problema PDL, nu ne ascultăm. Înainte de discutăm despre o decizie, ne categorisim”, a ţinut să precizeze Sorina Plăcintă.

Procesul fiului său, Andrei Plăcintă, a fost amânat pentru data de 5 iulie 2012. Instanţa a admis o cerere făcută de acesta, pentru pregătirea apărării şi pentru aş anagaja un avocat. Andrei Plăcintă, fiul senatoarei Sorina Plăcintă, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru tentativă de omor, tâlhărie şi ultraj contra bunelor moravuri, în cazul incidentului petrecut în 6 decembrie 2010.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Val de frig arctic în plină primăvară, în Europa. Care este explicația fenomenului

Mediafax acum 9 ore
Specialiștii meteorologi spun că acest episod este provocat de un complex de factori atmosferici, inclusiv ruperea vortexului polar și formarea unui anticiclon de blocare deasupra Oceanului Atlantic, scrie Il Messaggero. Conform analizelor meteorolo

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 13 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 9 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 8 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

Ce va fi săptămâna aceasta în business, 7 - 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Luni, 7 aprilie ► ZF IMM 2025. IMMprevizibil: Micii antreprenori în faţa provocărilor. De la ora 09:00, pe zf.ro ► Şedinţa de politică monetară a BNR ► Cifra de afaceri din retail, februarie 2025 ► CFA 5 o’clock Info, despre deficitul bugetar Marţi,

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°