Pompierii americani fac eforturi susținute pentru a stinge incendiile care afectează statele Colorado și New Mexico şi care au distrus în câteva zile sute de locuinţe şi zeci de mii de hectare de pădure, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Un incendiu de amploare din Colorado, pentru stingerea căruia au fost mobilizați peste o mie de pompieri și au fost trimise 10 avioane şi 14 elicoptere, „este controlat în proporție de peste 10 la sută", a dat asigurări biroul şerifului din comitatul Larimer.
Totuși, „condiţiile meteorologice vor juca un rol important", a afirmat sursa citată, adăugând că în perioada următoare „va fi mai cald şi mai uscat", astfel că munca pompierilor nu va fi deloc ușoară, notează Mediafax.
În urma acestui incendiu, izbucnit sâmbătă dimineaţă în apropiere de Fort Collins, la circa 100 de kilometri nord-vest de Denver, o femeie în vârstă de 62 de ani a încetat din viață.
Echipele de intervenție se luptă cu flăcările și în statul New Mexico. Pompierii au afirmat că, în momentul de față, controlează „35 la sută din incendiul care a distrus 224 de locuinţe". „Pompierii continuă să facă progrese şi îşi concentrează eforturile pe flancul de nord-vest al focului", au anunțat autoritățile.