Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania este la acelaşi nivel cu România. Ibericii şi ciprioţii, retrogradaţi de agenţia Moody's

Publicat in Antena 3, joi 14 iunie 2012 ·

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat Spania, de la "A3" la "Baa3", pe ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, şi a revizuit calificativul suveran al Ciprului de la "Ba1" la "Ba3", marcând o agravare a crizei datoriilor din Europa.

Ratingul Spaniei din partea Moody's a ajuns astfel la acelaşi nivel cu cel al României, potrivit Bloomberg. Calificativul Ciprului a rămas în categoria nerecomandată investitorilor. Moodys'a a motivat retrogradarea Spaniei prin creşterea poverii îndatorării, problemelor economice şi accesului limitat la pieţele de capital.

În privinţa Ciprului, agenţia a invocat posibila ieşire a Greciei din zona euro şi sprijinul suplimentar pe care statul ar trebui să-l asigure băncilor cipriote într-un astfel de caz.

Anunţul Moody's este în linie cu lipsa de încredere de pe pieţele financiare, unde temerile persistă în pofida planului de până la 100 de miliarde de euro anunţat la sfârşitul săptămânii trecute penttru băncile din Spania, a afirmat Clay Lowery, vicepreşedinte la Rock Creek Global Advisors din Washington.

"Pentru Moody's contează bonitatea celui împrumutat şi nu dacă obţii profit în urma unei investiţii. Îndatorarea Spaniei a urcat, cu mult mai multă datorie cu prioritate la plată, astfel că cel puţin probabilitatea unei încetări de plăţi s-a majorat de asemenea", a spus el. Spania se află sub supraveghere pentru o nouă revizuire în scădere, în contextul pregătirilor pentru a împrumuta 100 de miliarde de euro de la statele zonei euro pentru recapitalizarea băncilor.

"Principalul motiv al retrogradării este, evident, nevoia ca guvernul Spaniei să ceară ajutor extern. În opinia noastră asta este un semn de vulnerabilitate", a spus Kathrin Muehlbronner, analist la Moody's.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrograda

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

MAE Atenţionare de călătorie în Germania, Landul Bavaria. Avertismente de furtuni puternice!

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 54 minute
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 41 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 2 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și trei de argint

HotNews acum 36 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu 10 medalii în 11 probe (șapte de aur și trei de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Accident rutier în Constanța! Un copil a fost lovit de mașină

Ziua Constanta acum 5 ore
Un eveniment rutier a avut loc azi, 02 mai 2024, în municipiul Constanța, pe strada B.P.Hașdeu. Un copil în vârstă de 7 ani, de sex masculin, a fost lovit de o mașină. Echipajele SAJ și SMURD, cu resurse moto, au sosit rapid la fața locului pentru a

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°