În elanul ei generos, noua putere s-a gîndit să se ocupe, printre picături, şi de cultură. Şi cum nu se găsesc bani de dat pentru marile iniţiative pe care le au în cap domnii Ponta şi Antonescu o ia tristeţea pe noua putere. Nu se merită totuşi să laşi elanul să se irosească. Aşa că îşi face ea ochii roată şi ce vede? Că s-a politizat ICR-ul! Căci, dacă nu ştiaţi, ICR-ul se află sub patronajul dictatorului. Aşa, deci!
Se aşază puterea în poziţia Gînditorului! Nu-i vine nimic în cap, dar nu se lasă. Se plimbă niţel cu mîinile la spate, apoi şi le bagă în buzunar. Ceea ce găseşte acolo o indispune. Pe acest fond îi vine o jumătate de idee, de la distanţă. Să depolitizăm ICR-ul! Să-l luăm de sub patronajul dictatorului. Şi iar se aşază. Să trecem institutul sub patronajul Senatului, îşi zice puterea, uitîndu-se încîntată la ea însăşi. Şi anunţă ce i-a venit în cap.
De unde i se trage puterii această dorinţă de schimbare şi cum a ajuns ea la concluzia că ICR-ul s-a politizat? Fiindcă Patapievici scria la ziar articole favorabile puterii. Nu mai scrie, dar asta nu importă. Scrie Mircea Mihăieş în continuare. Ce altă dovadă de politizare să mai cauţi?
Că ICR-ul face o treabă cît se poate de bună şi pe bani puţini nu contează. Că de cînd Patapievici şi Mihăieş au ajuns la conducerea institutului chiar şi cei care nu-l au pe dictator la ficaţi recunosc deschis că ICR-ul ajută arta romînească în străinătate, nici asta nu contează. S-a politizat! Că se vede de la distanţă că Patapievici şi Mihăieş nu-şi amestecă opiniile politice cu treburile de la institut şi îi sprijină, fără deosebire şi pe apolitici şi pe adversarii cei mai îndrăciţi ai dictatorului, cu o singură condiţie, să aibă destul talent încît să merite? Nu discutăm! Că de cînd sînt ăştia doi la conducerea ICR-ului pînă şi Curtea de Conturi a lui Văcăroiu a fost nevoită să recunoască evidenţa c
