Fundaşul Dorin Goian (Glasgow Rangers), 32 de ani, se află în vacanţă acasă, la Suceava, prilej pentru un interviu exclusiv. Ce zice despre naţională, ce spune despre Steaua, fosta echipă, dar şi care este motivul pentru care crede în Dumnezeu, citiţi mai jos. Fundaşul Dorin Goian (Glasgow Rangers), 32 de ani, se află în vacanţă acasă, la Suceava, prilej pentru un interviu exclusiv. Ce zice despre naţională, ce spune despre Steaua, fosta echipă, dar şi care este motivul pentru care crede în Dumnezeu, citiţi mai jos.
Libertatea: România nu s-a calificat la Euro...
Dorin Goian: Nu este o surpriză. Trebuie să fim realişti şi să ne cunoaştem limitele. La noi se vorbeşte foarte mult la televizor despre fotbal, dar se joacă foarte puţin. Sunt jucători puţini care evoluează la echipe puternice. Atunci când joci la o formaţie valoroasă, şi performanţele sunt altele, iar tu ca fotbalist creşti ca valoare. Însă trebuie să gândim pozitiv. Vine o generaţie tânără şi sperăm că la următorul campionat să ne calificăm. Se poate forma o echipă frumoasă şi la naţională.
Ce zici de Steaua de azi?
Are o echipă valoroasă. Marea problemă este liniştea. Asta le lipseşte jucătorilor... liniştea. Dacă faci un meci egal sau pierzi, încep scandalul şi debandada.
Cum este să activezi la Glasgow Rangers?
Îmi place. Am avut trei luni salariile diminuate, la 75 la sută, dar din câte am înţeles s-a rezolvat acum. O companie engleză a preluat echipa.
Dacă nu ajungeai fotbalist, ce cale ai fi urmat?
Când am terminat şcoala generală, tatăl meu, care mă susţinea în fotbal, mi-a spus că nu e o meserie de viitor să fii fotbalist. Îmi zicea să mă fac mecanic auto, că se câştigă bine. Până la urmă a înţeles că fotbalul e pasiunea mea. Însă dacă nu aş fi fost fotbalist, mi-ar fi plăcut să lucrez în aviaţie, într-un aeroport, să mă ocup de organizarea lui. Nu neapărat