Un antreprenor din Denver, Statele Unite, va amenaja un buncăr de lux în care locatarii ar putea să se bucure în continuare de viaţă, în eventualitatea în care Pământul ar fi supus unui scenariu apocaliptic, informează Discover Magazine.
Larry Hall, fost programator, a achiziţionat de la guvernul american un buncăr adând de 53 de metri, pe care a dat, în anul 2008, 300.000 de dolari. Antreprenorul intenţionează să transforme buncărul, până în 2013, într-un adăpost rezistent în faţa oricărei calamităţi.
Amplasat într-o zonă rurală izolată din Kansas, buncărul este unul dintre cele 72 construite pe teritoriul Americii în timpul Războiului Rece.
Însă, spre deosebire de scopul în care a fost creată la acel moment, planul lui Hall este să îl transforme dintr-o pivniţă mohorâtă de beton, într-o reşedinţă de lux care oferă protecţie chiar şi împotriva unui atac nuclear.
Printre dotările de care va dispune reşedinţa post-apocaliptică se numără o sală de cinema, spa, piscină, bar sau sală de fitness. Buncărul poate găzdui până la 70 de locatari, care vor dispune de acces la mâncare alimente pentru o perioadă nelimitată, în cazul în care Apocalipsa se va produce.
Până în prezent au fost vândute trei apartamente a câte 170 de metri pătraţi, pentru 2 milioane de dolari fiecare. Pe lângă facilităţile comune, menite să promoveze socializarea, fiecare apartament va fi dotat cu televizor şi internet, astfel încât locatarii să nu simtă lipsa confortului cotidian.
Un antreprenor din Denver, Statele Unite, va amenaja un buncăr de lux în care locatarii ar putea să se bucure în continuare de viaţă, în eventualitatea în care Pământul ar fi supus unui scenariu apocaliptic, informează Discover Magazine.
Larry Hall, fost programator, a achiziţionat de la guvernul american un buncăr adând de 53 de metri, pe care a dat, în anul