Premierul Victor Ponta a declarat că tema suspendării preşedintelui nu este una ridicolă, aşa cum a catalogat-o Traian Băsescu, ci una foarte serioasă. Şeful Guvernul a adăugat însă că nu se va ajunge la suspendare pe motivul reprezentării României la Consiliul European. "Eu voi participa, disputa se va încheia", a punctat Ponta, citat de Realitatea.net.
Citeşte şi Calendarul suspendării lui Băsescu, respectat cu stricteţe de USL
"Suspendarea nu e o temă ridicolă, este foarte serioasă. Sunt convins că nu se va ajunge la suspendare, cel puţin nu din motivul reprezentării la Consiliul European. Eu voi participa, disputa se va încheia", a spus şeful Guvernului.
În privinţa ironiilor pe care i le-a adresat Băsescu, Ponta a declarat că "e stilul inconfundabil al preşedintelui". "Nu am pretenţii să se schimbe. Dar sunt convins că sunt obligat să mă port ca premier chiar când preşedintele nu se comportă ca un preşedinte. E încă foarte supărat pe ce s-a intamplat duminică, pot să înţeleg atacurile la adresa mea", a conchis Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat că tema suspendării preşedintelui nu este una ridicolă, aşa cum a catalogat-o Traian Băsescu, ci una foarte serioasă. Şeful Guvernul a adăugat însă că nu se va ajunge la suspendare pe motivul reprezentării României la Consiliul European. "Eu voi participa, disputa se va încheia", a punctat Ponta, citat de Realitatea.net.
Citeşte şi Calendarul suspendării lui Băsescu, respectat cu stricteţe de USL
"Suspendarea nu e o temă ridicolă, este foarte serioasă. Sunt convins că nu se va ajunge la suspendare, cel puţin nu din motivul reprezentării la Consiliul European. Eu voi participa, disputa se va încheia", a spus şeful Guvernului.
În privinţa ironiilor pe care i le-a adresat Băsescu, Ponta a declarat că "e stilul inconfundabil al preşedintelui". "Nu am pretenţii să se s