Legenda muzicii rock din România, rebelul, răzvrătitul Cristi Minculescu a fost crescut de o doică nemţoaică. De faptul că e filogerman s-a convins însă în 2009, după ce a „renăscut“ în clinica din Regensburg.
Ştiaţi că cel mai mare regret al mamei lui Cristi Minculescu a fost că nu şi-a văzut niciodată fiul absolvent de facultate? Nu ştiaţi, şi nu ştia nici el, că imediat ar îndrepta lucrurile acum. Iar regretul lui e că părinţii nu l-au văzut niciodată lângă Rolling Stones sau lângă Whitesnake, adică acolo unde-i e locul. Dar lui Cristi Minculescu nu-i place să vorbească la persoana I, singular.
Are acest defect - foloseşte mereu pluralul - „Noi, Iris". În acest an, trupa Iris împlineşte 35 de ani de când a urcat prima dată pe scenă. Deşi nu o spune direct, Cristi Minculescu ştie că mai e mult până la bilanţul final. Ştiţi?, „povestea merge mai departe".
„Weekend Adevărul": Cum era atmosfera în familia Minculescu, în copilărie?
Cristi Minculescu: Am fost foarte apropiat de părinţii mei, n-am vorbit cu ei de la 10 metri, cu capul în pământ şi în poziţie de drepţi. Deşi am avut o educaţie mai prusacă. Doica mea a fost nemţoaică, de aceea şi eu sunt mai cazon, mai ordonat, că aşa m-a învăţat ea. Regretul meu e că tata m-a văzut în foarte puţine concerte până a murit, n-a apucat să mă vadă la din astea cu lume multă sau când am deschis concertele legendarilor Whitesnake sau Rolling Stones.
A rămas cu imaginea studentului la Hidrotehnică.
Da, eu am intrat la facultate mai mult de gura alor mei, dar nu mi-au plăcut niciodată ştiinţele exacte. Am intrat cu o medie foarte mică, 5 şi ceva, cred că sub mine era linia. Era foarte greu să intri la Construcţii, la Hidrotehnică. Iar mama a rămas cu oful că m-am retras de la facultate. În ciuda a ceea ce am făcut ulterior, a rămas cu tristeţea asta. Şi acum îmi pare ră