Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Dondoe, la Sinteza Zilei: "N-am numărat trandafirii de la Puff Daddy"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 iunie 2012 ·

În această seară, Mihai Gâdea o are invitată pe Diana Dondoe, cunoscută în lume ca unul dintre cele mai bine cotate modele.

Diana Dondoe fotomodelul despre care se spune că a primit din partea lui Puff Daddy - 999 de trandafiri şi care a prezentat pentru Channel, Givanchy, Prada, Ungaro, Donna Karan, Balenciaga, Brioni, Miu Miu, La perla, Christian Lacroiox, Sergio Rossi şi alte branduri de lux a vorbit în această seară despre glorie, lumea modei, dar şi despre şcoala pe care o urmează la Sorbona, psihologia şi unde, cu mândrie spune că are note foarte bune. Deşi Diana recunoaşte că în lumea modei a câştigat sume importante de bani, fotomodelul susţine că acum vrea să-şi îndrepte atenţia mai mult către şcoală. A plecat din Craiova spre Paris când avea 18 ani. Nu şi-a făcut planuri pentru că simţea că urmează o carieră într-un "domeniu subiectiv". Pentru a-i fi mai uşor, şi-a făcut prietene românce, care lucrau în acelaşi domeniu cu ea. Apoi s-a îndrăgostit de un francez şi i-a fost mai uşor. După trei ani în care contractele au fost mai puţin importante, l-a cunoscut pe Russell Marshall care a ales-o să prezinte pentru Prada. Aşa au început să vină contractele mari.

Deşi are casă atât în Paris cât şi în New York, Diana spune şi acum, după 10 ani de străinătate, ACASĂ la locuinţa din Craiova. Din România a dus cinci lăzi de zestre care-i împodobesc locuinţa din New York.

Cât despre lecţiile de viaţă, Diana are suficiente. "E foarte bine să gândeşti lucrurile de dinainte şi e foarte bine să gândeşti şi înapoi şi să ai respect pentru tine şi oamenii care te susţin şi au încredere în tine. E liber la orice. E important să cunoşti lucruri în viaţă şi e important să îţi dai tu ţie cât mai multe şanse", spune Diana despre gâdonrea ei de viaţă.

Totuşi, deşi susţine că e româncă, modelul recunoaşte că "experienţa mea de viaţă este cu totul alta decât a mul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°