Premierul Victor Ponta s-a întâlnit în această dimineaţă cu principalii câştigători pe care PSD i-a avut în cadrul alegerilor locale 2012, pentru a-i felicita, dar mai ales pentru a-i avertiza să nu "li se urce victoria la cap, ca PDL-ului" şi să nu devină "aroganţi", ca democrat-liberalii.
"Sărbătorim doar până la ora 18.00. După, sunt lucruri greu de făcut", le-a transmis primul-ministru social-democraţilor, adăugând, în paranteză, că este "superstiţios", motiv pentru care a ales să poarte astăzi cravata pe care a avut-o în timpul congresului PSD din 2010.
"Să nu uităm lecţile opoziţiei şi de ce am fost în opoziţie atâta timp", a mai spus Ponta, înainte de a-i felicita nominal pe marii învingători ai alegerilor locale 2012.
"De acum încolo, urmează partea cea mai dificilă. Greul începe când eşti la guvernare", a mai adăugat liderul social-democrat.
Primul-ministru a atras atenţia că a existat un vot pozitiv, dar social-democraţii au profitat şi de pe urma votului negativ. "Acest vot negativ trebuie transformat într-unul pozitiv. Nu cred în propaganda PDL că i-a înfrânt criza şi măsurile pe care le-au luat, dovadă că omul care a luat cele mai grele măsuri, Emil Boc, a câştigat.
Premierul a comentat rezultatul acestui scrutin drept cel mai bun din istoria PSD. "Avem 22 de preşedinţi de consilii judeţene din 22 de candidaţi. Sigur, se putea şi mai bine, dar până şi Liviu Dragnea îmi spune că e cam mult", a afirmat Victor Ponta râzând.
De asemenea, Ponta a subliniat că PSD are 18 primari la reşedinţe de judeţ din 20 de candidaţi.
Premierul a atras atenţia că rezultatul foarte bun pe care PSD l-a avut la alegerile locale 2012 se datorează USL, dar şi organizării foarte bune pe care social-democraţii o au.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit în această dimineaţă cu principalii câştigători pe care PSD i-a avut în cadrul a