Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgumureşenii au rămas fără apă caldă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 14 iunie 2012 ·

Cele 15 centrale termice ale societăţii furnizoare de agent termic E-Star Mureş Energy au fost închise în cursul zilei de ieri, E-On Gaz sistând furnizarea gazului din cauza datoriilor restante înregistrate de E-Star. Furnizarea apei calde a fost sistată pe o perioadă nedeterminată.

Vinovată de acest lucru este Primăria Târgu-Mureş, potrivit companiei E-Star. „Pe parcursul acestui an, societatea noastră a întâmpinat dificultăţi în a-şi achita restanţele acumultae, din cauza faptului că în anul 2012 Primăria municipiului Târgu-Mureş nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de concesiune: nu a plătit subvenţia la energie termică şi nu a achitat nici contravaloarea consumului total de energie termică al clădirilor aflate în subordinea Primăriei”, se arată în comunicatul remis de Biroul de presă al E-Star.

Potrivit societăţii de termoficare, datoria municipalităţii se ridică la suma de 3.490.958,86 de lei, în timp ce consumatorii casnici au acumulat o datorie în valoare de 1.671.083,67 de lei, iar datoria E-Star către E-On pentru gazul furnizat se ridică la suma de 3.927.982,81 de lei.

„Ei (n.r. – E-Star) pot să plătească şi din alţi bani. Noi am propus o eşalonare de plată către dânşii, către E Star. Dacă ar fi acceptat această eşalonare treaba era alta. Nu au acceptat-o, după asta au venit cu decizia de desfacere a contractului. Noi am plătit până acum 600.000 de lei. Ei au preconizat deja şi sumele care probabil până în toamnă se vor cumula datorită serviciului de apă caldă. Aici este vorba despre o datorie pe care Consiliul Local şi-a asumat-o legat de sprijinul gigacaloriei. Asta numesc ei datorie. Într-adevăr, am spus, sprijinim două sezoane gigacaloria cu o sumă destul de mare şi acolo avem datorii practic. Restanţele pentru instituţii sunt acoperite cu cele 600.000 de lei. Poziţia noastră este că ei enumeră o su

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum 55 minute
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 33 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°